Connect with us
Advertisement

Actualitate

Consiliul Elevilor Alba îndeamnă elevii să poarte negru. Protest din cauza criteriilor pentru bursele de merit

Publicat

Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Alba transmite un apel către toți elevii să poarte, în ultima săptămână de școală din semestrul I, elemente vestimentare negre. Este o formă de protest privind ordinului de ministru ce prevede modificare pragului bursei de merit de la 8,50 la 9,50.

Potrivit CJE Alba, ”de-a lungul timpului, Consiliul Național al Elevilor a purtat mai multe negocieri cu Ministerul Educației și s-a luptat pentru a putea obține în mod echital burse pentru toți elevii din România care îndeplinesc criteriile de acordare pentru cele patru categorii.

Astfel, la sfârșitul anului 2020, Consiliul Național al Elevilor a obținut un cuantum minim al burselor (100 de lei, indiferent de tipul de bursă), iar la începutul anului 2021, fondurile necesare au fost incluse, pentru prima dată, în Legea bugetului de stat. După un an, Consiliul Național al Elevilor a obținut dublarea sumelor din bugetul de stat pentru burse, însemnând peste 1 miliard de lei.

În data de 4 ianuarie, a fost publicat în Monitorul Oficial OME nr. 5870/2021 pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor, care modifică mai multe aspecte referitoare la acest subiect, cea mai radicală schimbare fiind mărirea pragului bursei de merit de la 8,50 la 9,50.

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a adus, în spațiul public, o serie de argumente care să susțină modificarea în cauză printre care amintim: mărirea cuantumului minim al burselor școlare, la presiunile reprezentanților elevilor, de la aprox. 500 de milioane la aprox. 1 miliard de lei, precum și anomalia mediilor de peste 8,50 cauzate de perioada școlii online în care metodele de evaluare au lipsit cu desăvârșire, generându-se un procent de 54% de elevi de gimnaziu și liceu care s-au încadrat în acest semestru la beneficiari ai bursei de merit.

Cu toate că bursele ar trebui să reprezinte un stimulent educațional, mărirea pragului bursei de merit la 9,50 ar reduce numărul beneficiarilor cu aproximativ 400.000 de elevi și este o metodă total inechitabilă și nedreaptă de a promova performanța în sistem”, precizează reprezentanții elevilor.

Prin urmare, Consiliul Județean al Elevilor Alba îndeamnă toți elevii să se alăture manifestului Consiliului Național al Elevilor și să poarte în această săptămână elemente de vestimentație neagră.

„Și de data aceasta, Ministerul Educației demonstrează cât de mult dezinteres poate manifesta la adresa opiniilor elevilor, prin ridicarea pragului minim ce condiționează elevii în procesul de luare a bursei de merit.

Alătură-te si tu sutelor de elevi din județul Alba care au protestat săptămâna aceasta – poartă negru în ultima săptămână de școală acestui semestru!”, a declarat președintele Consiliului Județean al Elevilor Alba, Katharina-Gabriela Țîntea.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Gelu Stoian

    vineri, 14.01.2022 at 10:58

    NU in NEGRU , CJE-ule, Ci IN ROSU, si CU Camasile & Fustele, ParfuMATE CU Parfum Bulgaresc, De TRADAFIRI, TOVARASI Elevi PSD-isti !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement