Connect with us
Advertisement

Administrație

Consiliul Local Alba Iulia sprijină financiar Centrul Social de Urgenţă cu 10.000 de lei pe lună

Publicat

Activitatea Centrului Social de Urgenţă Alba Iulia, care oferă servicii persoanelor fără adăpost din oraş va primi sprijin financiar conform legii din partea Consiliului Local (CL), în cuantum de 10.836 lei pe lună, ce vor fi folosiţi pentru un număr de 42 de beneficiari.

Costul serviciilor oferite în cadrul Centrului Social de Urgenţă Alba Iulia, celor maxim 50 de persoane fără adăpost care pot fi primite în această locaţie este de 660 de lei pe lună. Din această cheltuială, suma de 258 de lei pe lună, adică 39% va fi acoperită din bugetul local, prin intermediul Serviciului Public de Asistenţă Socială, din subordinea CL. Restul fondurilor provin de la Consiliul Judeţean, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Alba şi Asociaţia „Filantropia Ortodoxă”.

În anul 2012, bugetul estimat pentru funcţionarea Centrului a fost estimat la o valoare de 130.032 de lei.

Centrul Social de Urgenţă Alba a fost creat în cadrul unui proiect de aproximativ 1 milion de lei,  implementat în perioada 2006-2008, de Serviciul Public de Asistenţă Socială din subordinea CL Alba Iulia, în parteneriat cu Asociaţia „Filatropia Ortodoxă” şi DGASPC Alba. În 2011, costul mediu lunar pe beneficiar în cadrul Centrului a fost de 220 de lei, în condiţiile în care erau oferite servicii pentru 50 de persoane. Anul trecut, au primit adăpost, în medie, în fiecare lună, 44 de persoane, astfel că pentru 2012 s-a hotărât scăderea numărului de beneficiari pentru care se vor primi fonduri de la buget şi mărirea sumei alocate pentru serviciile acordate. Diferenţa banilor necesari pentru întreţinerea a 8 persoane, până la numărul maxim de 50 de persoane care primesc adăpost, hrană şi consiliere temporar va fi acoperită de Asociaţia „Filatropia Ortodoxă”.

Centrul Social de Urgenţă se află în Alba Iulia, în apropierea gării şi funcţionează cu program non-stop. În această locaţie sunt primite persoane fără adăpost, cărora le sunt oferite servicii de găzduire temporară, hrană şi consiliere în scopul integrării sociale, găsirea unui loc de muncă, a unei locuinţe, oferirea unor cursuri de calificare şi recalificare, asistenţă pentru obţinerea unor documente şi acte de identitate sau stare civilă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement