Actualitate
Consumatorii ar putea fi scutiţi de dobânzi şi costuri la credite, dacă din contract lipsesc anumite informaţii. Decizie la Curtea de Justiţie UE
Dacă un contract de credit nu conţine anumite informaţii, cum ar fi dobânda anuală efectivă, consumatorul ar putea fi scutit de plata dobânzilor și a costurilor. Condiţia este ca acest lucru să se regăsească în legislația națională, potrivit unei decizii la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Judecătorii fac referire la informații obligatorii precum dobânda anuală efectivă, numărul și frecvența plăților, dar și existența unor taxe notariale, a garanțiilor și a asigurărilor necesare.
„Întrucât nemenționarea în contractul de credit a acestor elemente poate pune în discuție posibilitatea consumatorului de a aprecia întinderea angajamentului său, sancționarea prin decăderea creditorului din dreptul său la dobânzi și la costuri, prevăzută de reglementarea națională, trebuie considerată proporțională (…)”, este explicat în hotărâre.
Totuși, dacă este vorba de lipsa unor elemente mai puțin importante, cum ar fi, de exemplu, denumirea și adresa autorității de supraveghere competente din statul în cauză, scutirea consumatorului de dobânzi și costuri nu se poate aplica.
Hotărârea a fost dată într-un caz referitor la obligațiile legale ale creditorilor din Slovacia, care, dacă nu includ anumite informații în contractele de credit, n-au voie să ceară dobânzi și costuri.
Hotărârile date de CJUE sunt obligatorii pentru toate instanțele naționale ce întâmpină o problemă asemănătoare, deci și celor din România. Însă vor trebui transpuse în legislaţia naţională.
sursa: avocatnet.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News