Connect with us
Publicitate

Administrație

Contestație respinsă pentru SC Corint, la reabilitarea Centrului de învățământ de la UAB. Lucrarea rămâne la Tobimar Construct

Publicat

Lucrările de reabilitare a clădirii corp „H”, ce va fi transformată în Centru de Învățământ și cercetare multidisciplinară, vor fi executate de societatea „Tobimar Construct”, câștigătoare a licitației. SC „Corint” SRL, participantă la licitație, a contestat decizia prin care contractul s-a atribuit societății câștigătoare, însă Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) i-a respins cererea. Valoarea contractului se apropie de 3 milioane de euro.

Inițial, licitația a fost lansată în iulie 2011, dar procedura de atribuire a contractului de achiziție publică a fost anulată din lipsă de finanțare. Valoarea estimată a contractului a fost de 12.083.070 lei, adică 2.932.285 euro (1 euro=4,1207 la cursul BNR din data de 30.05.2011).

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a redeschis, la începutul lunii decembrie 2012, licitația publică pentru execuția lucrărilor de reabilitare a unui Centru de învățământ și cercetare multidisciplinară, în cadrul instituției. Clădirea se află în Alba Iulia, str. Al. Sterca Şuluţiu (fosta str. Romană), nr. 3, în incinta Universităţii “1 Decembrie 1918”.

Prin execuţia lucrărilor de reabilitare se are în vedere amenajarea unui Centru de învăţământ şi cercetare multidisciplinară, care să cuprindă laboratoare, săli de seminarii, săli de cursuri adecvate procesului de învăţământ care se desfăşoară în cadrul Universităţii “1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Lucrările vor fi finanțate din bugetul de stat, iar termenul de execuție a lucrărilor este de 5 ani.

În urma licitației, a fost desemnată câștigătoare firma „Tobimar Construct” SRL. În decembrie 2012, firma „Corint” SRL a formulat o contestație împotriva procedurii de atribuire a contractului, însă aceasta a fost respinsă.

Iată decizia CNSC:

„În baza documentelor depuse de părţi, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor decide:

Respinge ca nefondată excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei, invocată de autoritatea contractantă. Respinge ca nefondată contestaţia formulată de către S.C. CORINT S.R.L., în contradictoriu cu UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA, iar pe cale de consecinţă admite cererea de intervenţie formulată de S.C. TOBIMAR CONSTRUCT S.R.L. Dispune continuarea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare.”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. marius

    marți, 19.02.2013 at 14:30

    Si-o luat Marie palarie noua!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate