Aproape 69.000 lei, respectiv un leu din buzunarul fiecărui cetățean din Alba Iulia, vor merge în anul 2014 în conturile Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Alba Iulia - Transport Local. Consilierii locali au votat în ședința de vineri aprobarea proiectului de hotărâre ce viza alocarea sumei de 1 leu pe locuitor pe an pentru subvenționarea transportului public local. Această sumă vine în completarea cotizației municipiului Alba Iulia, în sumă de peste 17,3 milioane lei, ce a fost aprobată în ianuarie 2014.

Publicitate

Proiectul de hotărâre a trecut cu 2 abțineri și un vot împotrivă, al liberalului Rareș Buglea.

Suma de 1 leu pe locuitor pe an a fost stabilită prin hotărârea Adunării generale a asociației, nr. 2 din 17 ianuarie 2014, pentru întregul an, și are ca scop, potrivit documentului, folosirea „pentru funcționarea serviciului de transport”.

Potrivit hotărârii AIDA-TL, sumele reprezentând cotizațiile membrilor sunt estimate în felul următor, pentru fiecare localitate membră a asociației:

Publicitate

Alba Iulia – 68.796 lei

Ciugud – 2927 lei

Sântimbru – 3063 lei

Ighiu – 6.702 lei

Galda de Jos – 4405 lei

Cricău – 2210 lei

Întregalde – 607 lei

Cuantumul estimat de resurse financiare reprezentând contribuții ale membrilor AIDA – TL pentru anul 2014, în zona 1 – municipiul Alba Iulia este următorul:

Cheluiteli (contribuții) – 15.379.269 lei, Gratuități – 2.002.300 lei, Total – 17.381.569 lei

Zona 2 – 7: Cheltuieli (contribuții) – 339.639 lei, Gratuități – 28.900 lei.

Pentru comunele membre, defalcarea sumelor se face în felul următor:

1. Ciugud – contribuții 82.592 lei, gratuități 9.000 lei, Total: 91.592 lei

2. Sîntimbru - contribuții 98.873 lei, gratuități 1.500 lei, Total: 100.373 lei

3. Ighiu - contribuții 88.122 lei

4. Galda de Jos - contribuții 61.123 lei

5. Cricău – Total 36.024 lei

6. Întregalde – Total 40.305 lei