Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Copiii din centrele educaționale ale Eparhiei Ortodoxe din Alba Iulia au învățat cum să aibă grijă de mediul înconjurător

Publicat

Copiii ocrotiți în centrele educaționale din cuprinsul Eparhiei Ortodoxe din Alba Iulia au luat parte, în perioada 9-13 mai, la activități dedicate cunoașterii și conectării cu mediul înconjurător.

În derularea activităților de cunoaștere, copiii au reușit să își însușească cunoștințe, priceperi și deprinderi legate de îngrijirea mediului pentru a ajuta la protejarea și conservarea resurselor naturale, transmit reprezentanții Asociației Filantropia Ortodoxă.

Acțiunile au urmărit educarea și conștientizarea asupra aspectelor din natură. Copiii au învățat despre responsabilitatea individuală în îngrijirea mediului înconjurător pentru a dobândi o mai mare conștientizare a impactului pe care îl avem asupra lumii în care trăim.

Astfel de activități i-au inițiat pe copii în asumarea responsabilității și a grijii față de mediul înconjurător, oferindu-le oportunități de dezvoltare socială și de sănătate fizică și de relaxare. Cei mici au demonstrat că vârsta nu reprezintă un obstacol în luarea inițiativei pentru a face o diferență în lumea în care trăim. Ei au devenit modele de urmat pentru a proteja natura.

„Copiii au fost instruiți cu privire la acţiunile care pot dăuna mediului înconjurător, de asemenea li s-a insuflat dragostea şi aprecierea pentru natură. Prin Proiectul <Cum să ajungi la mine acasă?>, s-a dorit familiarizarea copiilor cu conceptul de hartă și evidențierea scopurilor în care o putem folosi dar și dezvoltarea capacităţii de observație”, spune părintele George Mateș, preot coordonator al Așezămintelor sociale „Sfânta Filofteia” Silivaș și „Sfântul Nectarie” Vama Seacă.

În cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia funcționează 18 case de tip familial și centre de plasament, 15 centre de zi și 15 centre „Educație spre Vocație”. Aceste așezăminte își desfășoară activitatea sub administrarea organizațiilor nonguvernamentale eparhiale, finanțate din fonduri proprii, în parteneriat cu autoritățile publice județene și locale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate