Connect with us
Advertisement

Educație

Cornel Sandu, IȘJ Alba: criză de candidați pentru unele posturi titularizabile din județ. De ce specializări nu sunt interesați

Publicat

Inspectorul școlar general IȘJ Alba, Cornel Sandu, a vorbit la Radio Alba24 despre examenele naționale, inclusiv situația de la Titularizare, context în care spune că tinerii nu par să fie interesați de anumite posturi din învățământ.

În discuția cu jurnalistul Emil Pojar, șeful IȘJ Alba s-a referit la faptul că la concursul de Titularizare din acest an a fost mai degrabă concurență la Română, unde nu au prea fost posturi libere, iar în cazul celor cu profil tehnic sau științific, s-au prezentat puțini candidați.

Vezi și VIDEO: Schimbări la examenul de BACALAUREAT 2023, sesiunea a doua în Alba. Ce spune șeful IȘJ, Cornel Sandu, despre corectarea lucrărilor

”La română, unde nu sunt posturi libere, au fost note mari, este concurență.

Avem posturi în general cu profil tehnic, științific –  la matematică, fizică, chimie, informatică, ingineri, dar nu prea avem candidați”, a spus Sandu.

Din datele șefului IȘJ Alba, au fost circa 15 candidați la Matematică, iar doi au luat 7, șase între 5 și 7, iar restul sub cinci. Iar la Fizică, a fost un singur candidat, cu notă sub 3.

Întrebat ce se întâmplă cu posturile cu aceste speciazări, în acest context, Sandu a spus:

”Atât timp cât sunt oameni care sunt la pensie și vor să predea, vor preda aceia, apoi vor preda probabil necalificați, dacă nu vom găsi profesori de specialitatea respectivă.

Tinerii nu prea vin, situația salariilor au fost anunțată doar de o lună.

Într-un timp așa scurt nu poți lămuri tinerii să meargă la facultate, să o și termine și să vină în învățământ. Problema se poate rezolva în ani de zile”.

Situația după rezultate finale la Titularizare în Alba

În această perioadă se desfășoară ședințele de repartizare pe posturi, după ce au fost anunțate rezultatele finale la Titularizare 2023.

Rata de promovare a examenului de Titularizare 2023 în Alba este 50,6% (48,6% înainte de contestații).

Au fost anunțate 105 de posturi titularizabile (87 în mediul urban și 18 în mediul rural), majoritatea pentru educatori și învățători.

Din cele titularizabile, unul este la Română și 18 de profil real la Fizică, Matematică, Informatică.

În județul Alba, au fost 454 de candidați cu note

  • 1 notă de 10
  •  229 de candidați (50,44%) au luat note între 7 și 9,99 (înainte de contestații, 221 candidați)
  •  148 candidați (32,6%) au note între 5 și 6,99 (anterior 147 candidați)
  •  76 candidați (16,74%) cu note între 1,01 și 4,99 (anterior 85 candidați).

O lucrare a fost anulată.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement