Connect with us
Advertisement

Actualitate

Credincioșii ortodocși vor avea încă două zile de sărbătoare, anul viitor. Noi sfinți în calendarul Bisericii Ortodoxe Române

Publicat

sfinti Credincioșii ortodocși vor avea încă două zile de sărbătoare anul viitor, zile care vor fi prăznuite una după alta, în luna mai.

În calendarul creștin-ortodox vor apărea încă patru sfinți, după ce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea în rândul sfinților a patru personalități reprezentative ale vieții duhovnicești românești din secolul al XVIII-lea.

Este vorba despre Mitropolitul Iacob Putneanul al Moldovei (1719-1778) și Cuvioșii Sila, Paisie și Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei (sec. XVIII).

Aceștia au fost canonizați, având datele de prăznuire la 15 mai, respectiv, 16 mai.

Propunerile de canonizare au venit din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și avizate favorabil de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în ședința de vineri, 20 mai. Aceste propuneri au fost trimise Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care a hotărât canonizarea sfinților putneni în acest an, când se împlinesc 550 de ani de la înființarea Mănăstirii Putna.

Mitropolitul Iacob Putneanul s-a născut la 20 ianuarie 1719 în Bucovina. El se remarcă în timpul activității sale prin tipărirea de cărți bisericești, un aspect esențial în contextul în care anul 2016 este an omagial și al tipografiilor bisericești în Biserica Ortodoxă Română. De asemenea, el a tipărit și manuale școlare în limba română, promovând astfel învățământul în limba maternă. în A trecut la Domnul în data de 15 mai 1778.

Sfântul Cuvios Sila s-a născut în anul 1697 în ținutul Botoșanilor. Ca stareț, a înnoit viața duhovnicească a Mănăstirii Sihăstria Putnei. A trecut la cele veșnice în 23 aprilie 1783.

Sfântul Cuvios Paisie s-a născut în anul 1701 și a intrat de tânăr în viața monahală. El a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii, care, împreună cu celelalte virtuți, l-a făcut să fie cinstit de către toți ca un mare părinte duhovnicesc. S-a mutat la Domnul în data de 16 decembrie 1784.

Sfântul Cuvios Natan s-a născut în anul 1717, fiind originar din Pașcani. El a fost un mare duhovnic, fiind și părintele duhovnicesc al Mitropolitului Iacob Putneanul. A trecut la Domnul a doua zi după sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Hristos, pe 26 decembrie 1784.

sursa: basilica.ro, realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement