medici După ce poştaşii au primit veşti bune că le vor fi majorate salariile din noiembrie cu 100 lei brut, şi angajaţii din sănătate au şanse la majorări. Federaţia Sanitas a renunţat la protestele anunţate, după ce Guvernul le-a promis sindicaliştilor că din ianuarie 2015 vor fi majorate cu 100 de lei salariile tuturor angajaţilor din sănătate şi din asistenţă socială, nu doar cele sub plafonul de 1.500 de lei, aşa cum se discutase în iunie, la MFP.

Publicitate

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat că în cadrul discuţiilor pe care sindicaliştii le-au avut, miercuri, cu premierul Victor Ponta, s-a stabilit ca salariile pentru angajaţii din sistemul sanitar şi cei din asistenţă socială să fie majorate cu 100 de lei, din 1 ianuarie 2015.

Sepi a precizat că Guvernul s-a angajat şi să finalizeze în 30 de zile negocierile privind contractul colectiv de muncă în domeniul sanitar şi să înceapă discuţii pentru eliminarea problemelor apărute în aplicarea Legii 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Publicitate

Sindicaliştii au mai cerut extinderea numărului de unităţi care să intre în contractul colectiv de muncă din asistenţă socială.

sursa: mediafax

foto: arhivă