Actualitate
Creștinii intră în POSTUL CRĂCIUNULUI, pentru 40 de zile. Care sunt perioadele de „dezlegare” la mâncarea „de dulce”
Anul acesta, creştinii ortodocşi intră în Postul Crăciunului din 14 noiembrie. Perioada ţine până în 24 decembrie, timp de 40 de zile și amintește de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aşteaptă să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.
Creștinii primesc astfel Cuvântul lui Dumnezeu, întrupat şi născut din Fecioara Maria.
Cu o seară înainte de începerea postului, adică pe 13 noiembrie, este Lăsatul Secului, este ultima zi în care creștinii mai pot mânca mâncăruri “de dulce”. Pe vremuri, în această zi se făceau mari petreceri în familii, se serveau fripturi, ciorbe cu carne, prăjituri și vin. Femeile își “dezinfectau” vasele de lut și lingurile de lemn cu cenușă, deoarece vreme de 40 de zile, în acele vase nu se mai gătea nimic cu carne sau lapte. Pentru Postul Craciunului, Lăsatul Secului este în seara zilei de 13 noiembrie. Postul durează până în seara zilei de 24 decembrie inclusiv, când se transmit mesaje de Crăciun.
Începând cu prima zi a postului, respectiv 14 noiembrie nu se mai fac nunti și nici petreceri până după Anul Nou.
În aceste zile începeau șezătorile, un obicei foarte frumos, care din păcate s-a pierdut. Fetele și femeile se întalneau seara la cineva acasă pentru a ajuta gazda la torsul lânii, sau la țesut sau pur și simplu să povestească și să cânte. Timp de şase săptămâni nu se mănâncă produse din carne, ouă şi brânză, în schimb, sâmbăta şi duminica avem dezlegare la peşte.
În Postul Crăciunului avem dezlegare la pește sâmbăta și duminica
Biserica a rânduit ca în fiecare sâmbătă si duminică, cuprinse între 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) şi 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul) să fie dezlegare la peşte.
Postul Crăciunului durează şase săptămâni şi îi pregăteşte pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Iisus Hristos. Semnificaţia postului are rădăcini în Vechiul Testament. Personajele biblice apar postind în diverse ipostaze – patriarhii şi drepţii dinainte de Hristos, printre care Noe, Moise şi David petrec timp îndelungat în post şi rugăciune. Ei aşteptau venirea lui Mesia, se rugau pentru iertarea păcatelor şi ajutor divin în misiunea lor de conducere a poporului ales.
Din punct de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor decât Postul Paștelui, deoarece se mănâncă peşte în toate zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi la sărbătorile religioase.
În schimb, în zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă bucate fără ulei şi nu se bea vin decât dacă se sărbătoreşte vreun sfânt mare menţionat în calendar cu cruce roşie.
Ultima zi a Postului Naşterii Domnului 24 decembrie, numită ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: nu se mănâncă nimic până după-amiaza, iar în alte zone, se mănâncă doar la răsăritul Luceafărului de seară, care aduce aminte de steaua ce a vestit magilor Naşterea Domnului.
În ziua de Ajun se mănâncă grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrigi sau turte din făină căci cu seminţe a ajunat Daniil proorocul şi cei trei tineri din Babilon, care au închipuit – mai înainte – Naşterea lui Hristos.
Alături de faptele bune, de rugăciune, de smerenie, postul este un mijloc pentru dobândirea virtuţilor. El este desăvârşit atunci când abţinerea de la mâncărurile de dulce este unită cu efortul spre virtute şi progres spiritual. Indiferent de ziua în care pică prima zi a Crăciunului se mănâncă de dulce.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News