Connect with us

Eveniment

Crima care a îngrozit Mediașul: Bătrânul din Alba care și-a ucis nevasta de 91 de ani cu o rangă și un cuțit, arestat preventiv

inchisoare

Publicat

Ioan. R., bărbatul din Alba, de 88 de ani, care și-a omorât soția în vârstă de 91 ani cu care locuia într-o casă din Mediaș, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. 

Reamintim că bărbatul și-a ucis nevasta cu o rangă și cu un cuțit, în noaptea de 8 spre 9 februarie. 

Acesta s-a trezit în jurul orei 03.00, să o ajute pe bătrână să își schimbe hainele deoarece femeia transpira excesiv din cauza unei afecțiuni medicale.

CITEȘTE ȘI: CRIMĂ MACABRĂ în Sibiu: Un bătrân din Alba și-a omorât nevasta cu o rangă și un cuțit. De la ce a pornit totul

La un moment dat, potrivit procurorilor, între cei doi soți a izbucnit un conflict în cadrul căruia, inculpatul RI a lovit-o pe soția sa cu o rangă de mai multe ori în cap, după care a luat un cuțit de bucătărie cu care i-a secționat vena jugulară, victima decedând ca urmare a insuficienței cardio-respiratorii și circulatorii acute.

Potrivit reporterilor oradesibiu, crima s-ar fi petrecut pe fondul unei neînțelegeri din cauza banilor. Cei doi au trei copii, dintre care doar doi împreună, și se gândeau cum să împartă averea.

Femeia a fost găsită de unul dintre copii care a mers la ei în vizită. Acesta a alertat autoritățile.

Vecinii sunt în stare de șoc, nu le vine să creadă că s-a putut întâmpla așa ceva, în contextul în care nu i-au auzit niciodată certându-se. De asemenea, cei care îi cunoșteau spun că nu au auzit vreodată discuții aprinse sau violente.

Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.(…), dispune arestarea preventivă, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de astăzi, 09.02.2021, și până la data de 10.03.2021 inclusiv, a inculpatului R I, cercetat pentru săvârșirea infracșiunii de omor (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, se arată în minuta pe scurt a Tribunalului Sibiu.

Citește și  VIDEO/ CRIMĂ la Răhău. Momentul în care principalul suspect a fost prins

Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement