Eveniment
Criminalul din Caracal nu poate fi condamnat pe viață. Cum influențează modificarea legilor penale cazul care a șocat o țară
Gheorghe Dincă, criminalul de la Caracal, are peste 65 de ani, așa că nu poate fi condamnat pe viață, dacă este găsit vinovat, potrivit modificările aduse legilor penale. Va putea fi eliberat condiționat după ce executară jumătate din pedeapsă.
De asemenea, tot în baza modificărilor legilor penale, dacă se va stabili că polițiști sau procurori nu și-au îndeplinit datoria, aceștia nu pot acuzați de abuz în serviciu, deoarece nu au obținut foloase materiale de pe urma neexercitării atribuțiilor, explică Asociația „Inițiativa pentru Justiție”, într-un comunicat de presă, potrivit G4Media.ro.
Comunicatul „Inițiativei pentru Justiție”:
”Reprezentanții Asociației „Inițiativa pentru Justiție”, asociație profesională a procurorilor, subliniind în repetate rânduri modificările nocive aduse legilor penale, procesual penale și legilor justiției, avertizează asupra consecințelor acestora și prezintă cum se vor traduce aceste modificări, adoptate de către Parlament, unele dintre ele după declararea ca neconstituțională a unor texte de către Curtea Constituțională a României și aflate în prezent la CCR, în urma sesizării formulate, în procesul penal al criminalului din Caracal:
Dacă la data pronunțării hotărârii criminalul a împlinit vârsta de 65 de ani, nu îi va putea fi aplicată pedeapsa detențiunii pe viață;
Dacă se va stabili că acesta a săvârșit mai multe infracțiuni (ex. lipsire de libertate, omor calificat, viol, profanare de morminte), pedeapsa pe care o va executa va fi pedeapsa cea mai mare pronunțată pentru una dintre aceste infracțiuni, care nu va putea fi sporită decât cu maxim 3 ani;
Criminalul va putea beneficia de circumstanțe atenuante, constând în conduita bună avută înainte de săvârșirea infracțiunii și conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, fără a se putea aprecia această circumstanță în defavoarea inculpatului, dacă acesta a adoptat o poziție de nerecunoaștere a săvârșirii infracțiunii, deoarece s-a considerat nevinovat;
Dacă va primi o pedeapsă cu închisoarea care nu depășește 10 ani, criminalul se va putea libera condiționat după ce a executat două treimi din durata pedepsei, (deoarece are peste 60 de ani), iar dacă pedeapsa aplicată va fi mai mare de 10 ani se va putea libera condiționat după ce a executat cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani. La calcularea acestei fracții se va ține cont de durata muncii prestate;
Dacă anumiți funcționari nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în legătură cu faptele, aceștia nu vor răspunde penal pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece așa cum i-a fost modificat conținutul, sub pretextul respectării Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016, pentru a exista infracțiunea trebuie ca funcționarul care își încalcă atribuțiile trebuie să o facă în scopul pentru a obține un folos material pentru sine, soț, rudă sau afin până la gradul II inclusiv și să fi cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut sau o vătămare a drepturilor sau intereselor unei persoane fizice sau juridice. În condițiile în care criminalul nu a beneficiat de vreun folos material și nici nu este rudă până la gradul II cu funcționarul, acesta din urmă nu va răspunde penal;
Judecătorul de drepturi și libertăți nu va putea soluționa cererea de arestare/prelungire a arestării preventive, decât dacă avocatul va studia minim 4 ore dosarul cauzei (în tot acest timp poate expira măsura reținerii), altfel încheierea va fi nulă;
În cursul procesului penal vor fi interzise comunicările publice, declarațiile publice, precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect provenind de la autorități publice referitoare la faptele și persoanele care fac obiectul procedurilor;
Exercitarea dreptului de a nu da nicio declarație nu va putea fi folosită împotriva sa în nicio fază a procesului. Toodată, așa cum se va modifica articolul 99 C.p.p., inculpatul va avea dreptul de a nu coopera în cadrul oricărei proceduri penale;
După modificarea articolului 92 din Codul de Procedură Penală, criminalul va putea participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală, inclusiv la audierea familiei victimei;
Anumite probe ar putea fi excluse, dacă au fost făcute de către un organ de urmărire penală necompetent material ; în cauză, până să se stabileaască infracțiunea de omor, care a fost investigată de procuror conform competenței, actele au fost făcute de polițiști ;
Audierea inculpatului nu va putea să dureze mai mult de 6 ore;
Înregistrările de pe camerele de supraveghere și cele realizate în locurile publice pot constitui mijloace de probă, ceea ce înseamnă că pot și să nu fie;
Lipsa mențiunii din procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare cu privire la refuzul criminalului de a preda persoanele sau obiectele căutate, atrage nulitatea absolută, ca de altfel și efectuarea percheziției, fără a-i fi solicitat criminalului să le predea;
Dacă acel criminal va contesta concluziile raportului de constatare medico-legală, organul de urmărire penală va fi obligat să efectueze o expertiză, altfel raportul de constatare va fi eliminat dintre actele dosarului;
Criminalului i se va înmâna ordonanța de reținere împreună cu întreg materialul de urmărire penală, fapt ce va presupune încă o perioadă de timp din reținere care se va pierde cu xerocopierea unui dosar de câteva mii de pagini, pe lângă cele 4 ore de studiu al dosarului de către avocat;
Judecatorul care îl va aresta pe criminal nu are voie să justifice o astfel de măsură cu argumente generale și abstracte și va trebui să justifice în concret modalitatea prin care se înlătură starea de pericol adusă ordinii publice- după ce va fi modificat art 226 C.p.p.;
Criminalul poate fi adus cu mandat de aducere numai dacă a fost anterior citat. Se poate emite mandat de aducere în mod excepțional și motivat, iar înainte de punerea în executare a mandatului de aducere, suspectului sau inculpatului i se aduce la cunoștință învinuirea prin înmânarea unei ordonanței de efectuare în continuare a urmăririi penale sau de punere în mișcare a acțiunii penale și după ce i se aduce la cunoștință că are dreptul de a nu da nicio declarație și de a-și angaja avocat;
Dacă unul dintre judecătorii care au participat la dezbateri nu va mai fi judecător și cu ocazia deliberării, cauza se va repune pe rol;
Instanța de apel nu va putea desființa sentința primei instanțe de achitare a inculpatului și nu va putea pronunța o hotărâre de condamnare direct în apel, decât dacă sunt readministrate probe ori administrate probe noi;
Dacă va executa pedeapsa în condiţii neconforme, criminalul va beneficia de efectele recursului compensatoriu, considerându-se că a efectuat 6 zile în plus la fiecare 30 de zile de detenţie efectuate.”
sursa: G4media.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
L. Petronela
duminică, 28.07.2019 at 23:00
Dacă va primi o pedeapsă cu închisoarea care nu depășește 10 ani, criminalul se va putea libera condiționat după ce a executat o treime (deoarece are peste 60 de ani), iar dacă pedeapsa aplicată va fi mai mare de 10 ani se va putea libera condiționat după ce a executat jumătate. La calcularea acestei fracții se va ține cont de durata muncii prestate; Text redactat greșit , potrivit ART 100 cod penal alin. 2 ( În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b-d ) redactați și transmiteți corect informație!!!
In cazul pedepsei de pana la 10 ani, după efectuarea efectivă a jumătate din durata pedepsei și pedeapsa peste 10 ani dacă s au executat doua treimi din durata pedepsei!!!!