Sport
CS Zlatna joacă vineri, cu SCM Brașov
După două săptămâni de incertitudine și nesiguranță, CS Zlatna și-a aflat verdictul din partea Federației Române de Fotbal. Gruparea de pe ”malul Ampoiului” va disputa partida de vineri cu SCM Brașov, iar, cel mai probabil, meciurile pe care nu le-a disputat până acum vor fi reprogramate.
”Am fost programați, înseamnă că s-a făcut dreptate”, a declarat, la scurt timp de la aflarea veștii, Constantin Iancu, delegatul echipei din Zlatna.
Primarul Zlatnei, Silviu Ponoran a fost luat prin surprindere la aflarea veștii, însă acesta nu consideră programarea echipei sale ca fiind ceva ieșit din comun. ”E ceva normal, acest lucru”, a spus Ponoran, care, conform unor surse apropiate, ar fi cedat echipa, grupării Europa Alba Iulia. Întrebat despre această ipoteză, primarul orașului Zlatna a spus: ”Nu știu, nu ne-am gândit dacă vom ceda echipa, nici nu ne-am gândit la așa ceva. Cine știe ce va fi până atunci, deocamdată asta e situația. Dacă i-a programat federația, vor juca iarăși”.
Chiar dacă echipa lui a scăpat de griji, totuși edilului nu i-a trecut supărarea pe cel care a contribuit la neprogramarea echipei. ”Eu și acuma sunt supărat, pentru că mie nu-mi plac șmecherii aștia, mie-mi plac oamenii serioși ”, a încheiat Ponoran.
Partida dintre SCM Brașov şi CS Zlatna va avea loc vineri, de la ora 18.00, la Brașov. Joi, formația antrenată de Ioan Ilie s-a pregătit după un program normal, pe stadionul din Zlatna.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News