Eveniment
CSM Volei Alba Blaj – CAMPIOANA României la volei feminin, după ce federația a votat pentru încheierea sezonului
Consiliul Director al FR Volei a votat, miercuri, în favoarea încheierii sezonului 2019-2020 al Diviziei A, la feminin şi masculin, campioane fiind desemnate echipele aflate pe prima poziţie la finalul sezonului regulat, adică CSM Volei Alba Blaj, la feminin, respectiv Arcada Galaţi, la masculin.
„Noi nu mai puteam prelungi mult starea de incertitudine. În 10 mai trebuia să dăm drumul jucătorilor străini, starea de urgenţă se întindea până în aprilie, ce rost avea să mai aşteptăm? Este în joc sănătatea tuturor. Nu se poate să mai aibă loc antrenamente, nici vorbă de meciuri. Acesta e verdictul: campionatul s-a închis, iar echipele de pe primul loc la finalul sezonului regulat, Arcada Galaţi şi Volei Alba Blaj sunt campioane şi ne vor reprezenta în cupele europene în stagiunea viitoare”, a declarat, miercuri, preşedintele FR Volei, Gheorghe Vişan, pentru News.ro.
Anterior deciziei, clubul CSM Volei Alba Blaj a cerut încheierea campionatului.
„Având în vedere starea fără precedent în care ne aflăm, considerăm că în acest moment voleiul trebuie să rămână în plan secund iar familia voleiului să pună pe primul loc nu comtetiţia ci sănătatea actorilor implicaţi în acest sport.
Desfăşurarea, în continuare, în actualele condiţii a diviziei A1 este imposibilă, iar reprogramarea calendarului competiţional al diviziei A1, la sfârşitul stării de urgenţă, cât şi a situaţiei dramatice în care se află întreaga Europă, este improbabilă. În argumentarea acestei poziţii ne bazăm pe faptul că majoritatea cluburilor şi-au întrerupt activitatea de facto, sportivii plecând spre casă în România sau spre ţările de origine şi pentru divizia Al certificatele de transfer internaţional expiră la data de 15 mai 2020, conform regulamentelor sportive ale FIVB.
(…)
Având în vedere cele arătate mai sus vă solicităm ca în forurile competente – Consiliul Director, vezi art.42.4 lit.g) şi t) din Statutul Federaţiei Române de Volei – să constataţi existența unei situaţii de forţă majoră si să stabiliţi următoarele:
1. Terminarea Campionatului Naţional de Volei divizia A1 feminin şi masculin începând cu data de 18.03.2020;
2. Omologarea rezultatelor şi clasamentului final al competiţiei în conformitate cu clasamentul stabilit după desfăşurarea ultimei etape din faza a Il-a din play-off respectiv play-out, atât la feminin, cât şi la masculin;
3. Decernarea titlului de Campioană a României, a medaliilor de argint şi bronz, atât la masculin, cât şi la feminin şi stabilirea, pe baza clasamentului final, a echipelor participante în cupele europene, sezonul 2021, în conformitate cu regulamentele CEV;
4. Anularea desfăşurării Cupei României ediţia 2019-2020;
5. Amânarea desfăşurării turneului play-off de promovare în divizia A1 până la data de 22 aprilie 2020, urmând a se lua o decizie în funcţie de situaţia de la acea dată;
6. Amânarea tuturor competiţiilor de copii (minivolei, speranţe, cadete(ţi) şi juniori ) până la data de 22 aprilie 2020, urmând a se lua o decizie în funcţie de situaţia de la acea dată”, au transmis reprezentanții clubului Volei Alba Blaj, într-o adresă trimisă Federaţiei Române de Volei.
„Dorim să mulţumim tuturor pentru susţinerea de care am beneficiat în acest sezon, suntem norocoşi că am construit o comunitate care crede în campionii din Galaţi. Ne dorim să trecem cu bine peste această perioadă şi să ne revedem în continuare cu aceeaşi pasiune si dedicare pentru volei şi performanţă. Gânduri pline de încredere şi optimism pentru toti gălăţeni din partea întregii echipe CSM Arcada Galaţi”, a fost şi mesajul echipei Arcada Galaţi.
Săptămâna trecută, FR Volei anunţa amânarea competiţiilor până la data de 31 martie, dar astăzi a revenit asupra deciziei.
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News