Cugir
CUGIR: Niciun caz nou de COVID-19 în oraș. A crescut numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu
Autoritățile din Cugir anunță că este a treia săptămână în care nu s-a înregistrat nici o îmbolnăvire cu noul coronavirus în oraș. Excepție sunt cele două cazuri raportate săptămâna trecută, însă persoanele respective au doar domiciliu, nu și reședința în localitate. Numărul total al îmbolnăvirilor de la începutul pandemiei rămâne 40, iar 38 de persoane sunt vindecate.
Potrivit Comitetului Local pentru Situații de Urgență întrunit online vineri, în ultimele 7 zile au fost efectuate 67 de teste la persoane suspectate de COVID-19, iar rezultatele sunt negative. Comparativ, săptămâna trecută au fost prelevate probe pentru 43 teste.
”Există totuși o îngrijorare cu privire la numărul mare de persoane cu domiciliul în orașul Cugir care continuă să se întoarcă din alte țări europene. În ultima săptămână au revenit acasă 29 de familii cu 73 de persoane, în cazul cărora s-a luat măsura izolării la domiciliu timp de 14 zile. În momentul de față, în total sunt izolate 53 de familii cu 107 de persoane (săptămâna trecută erau 46 familii / 82 persoane – n.r.), dintre care 15 familii cu 32 persoane fac parte din categoria vulnerabilă, motiv pentru care primesc porții de mâncare zilnic”, precizează reprezentanții autorităților locale.
În acest context, sunt intensificate acțiunile de control și verificare ”în vederea depistării și sancționării celor care nu respectă măsura izolării la domiciliu și pun în pericol în felul acesta sănătatea cetățenilor”, potrivit surselor citate.
Dacă se vor constata astfel de abateri, persoanele respective vor fi carantinate instituționalizat, în centre destinate acestui scop, pentru încă 14 zile, fiind obligate să plătească cheltuielile cu cazarea, masa si transportul.
Locuitorii sunt atenționați să respecte cu multă responsabilitate măsurile de protecție și distanțare socială.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News