Connect with us
Advertisement

Administrație

Cum arată noile uniforme ale polițiștilor. Prima tranșă de echipamente va fi distribuită absolvenților de la Academia de Poliție

Publicat

Academia de Poliție lansează o achiziție publică de peste 400.000 euro, în vederea echipării cadrelor ce vor absolvi în cursul acestui an instituția de învățământ, potrivit Sindicatului Europol. 

”Cu toate că ne apropiem cu pași repezi de momentul de 30 iunie, când polițiștilor li se va acorda ultima cotă parte din norma de echipament, găsim în SICAP un nou anunț privind echiparea efectivelor cu noua uniformă”, spun reprezentanții angajaților MAI într-o postare pe site. 

Nu mai puțin de 23 de loturi cuprinzând atât echiparea viitorilor ofițeri de poliție, cât și polițiști de frontieră, jandarmi și pompieri sunt aruncate în luptă pentru achiziția publică.

”Marți a fost termenul limită de depunere a ofertelor, așă că suntem nerăbdători să vedem ce firme, și cu ce expertiză în domeniu, s-au înscris în această cursă pentru suma de 1.423.559 lei, respectiv 789.600 aferentă ambelor anunțuri. (aprox. 455.000 euro)” afirmă reprezentanții Europol.

Academia este în linie dreaptă pentru achiziția uniformelor de reprezentare

Procedura este în faza de evaluare a ofertelor financiare, termenul de livrare al echipamentului (aproximativ 560 de complete) fiind data de 1 iulie 2022. În cazul acestei licitații, se remarcă aceleași firme înscrise.

Singura bătălie între furnizori va fi pe lotul de cămăși și/sau cravate. Fără nicio surpriză notabilă și probabil cu aceleași probleme arhi-cunoscute privind croiurile, materialele, dimensiunile, din ultimii 20 de ani.

”Totuși, trebuie remarcat faptul că, spre deosebire de colegii lor din cadrul Direcției Logistice, cei din Academie au reușit performanța să își depășească colegii lor din IGPR, și au postat color specificațiile tehnice.

Astfel, este prima apariție a modelului de uniformă în acest format, iar cei interesați pot vedea cum vor arată, de principiu, anumite repere din noua uniformă de poliție.

Remarcăm de asemenea faptul că în anunțul Academiei apare TRICOUL, reper ce nu a fost lansat în achiziție de către IGPR, că doar nu vine sezonul cald într-o lună.

Ca și o altă noutate, apare tricoul cu mânecă lungă iar modelul ales este inspirat din poliția olandeză, bleumarin cu dungi orizontale galben-verzui fluorescente”, notează  reprezentanții Europol.

Europol solicită o campanie de informare a populației cu privire la schimbarea echipamentului polițiștilor

Reprezentanții Europol au menționat că  factorii decidenți din IGPR și MAI  ar trebui să prezinte public această nouă uniformă de poliție și să demareze o campanie de informare a populației cu privire la această schimbare radicală în conceptul privind echiparea polițiștilor și să comunice PUBLIC elementele care au stat la baza noului design/concept privind noua uniformă.

”Atât timp cât nicio organizație sindicală nu a fost consultată cu privire la forma finală a uniformei, nu s-a realizat niciun studiu de piață, iar noua uniforma NU a fost testată de către niciun polițist operativ cu minim 6 luni înainte să se lanseze în producție, nu putem decât să ne întrebam cât de utilă/rezistentă va fi aceasta și care a fost miza financiară a clientelei politice.

Cu o singură EXCEPȚIE reprezentată de cazul secretarului de stat Despescu care a probat și testat uniforme făcute pe „comandă” care nu se regăsesc în ceea ce s-a prezentat” mai arată reprezentanții polițiștilor.

sursa foto: site Sindicatul Europol

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Petru

    joi, 28.04.2022 at 11:52

    Ori de câte ori se schimbă o uniformă costul acesteia este tot mai mare ,iar calitatea tot mai proastă. Cine are de câștigat?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement