Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cum au descoperit polițiștii, pe autostradă, în Alba, un autoturism furat din Marea Britanie. Șoferul a fost tras pe dreapta

Publicat

Polițiștii au depistat un tânăr care conducea un autoturism ce figura ca fiind furat din Marea Britanie. Acesta a fost descoperit în timpul unei acțiuni a Biroului Poliția Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea-Deva.

Acțiunea a avut loc în data de 23 martie, iar polițiștii au comunicat depistarea mașinii, trei zile mai târziu, în data de 26 martie 2024. 

Șoferul a fost tras pe dreapta  în jurul orei 10.50, la kilometrul 316 al sensului Orăștie – Sebeș, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Marea Britanie.

Este vorba despre un tânăr de 25 de ani, din Târgoviște. Acesta conducea autoturismul în cauză și a fost înregistrat de aparatul radar cu 162 de kilometri la oră.

Tânărul aflat la volanul autoturismului nu a putut prezenta documente personale și ale autoturismului, asigurare și rovignetă, iar acesta a fost sancționat cu amendă în valoare totală de 3.255 lei, complementar fiind retrase plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul figura, în bazele de date, ca fiind furat din Marea Britanie.

Cercetările sunt continuate, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar autoturismul a fost indisponibilizat, au trasmis polițiștii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement