Doi tineri în vârstă de 18 ani s-au ales cu dosare penale, dar și cu o reținere de 24 de ore, în arestul IPJ Alba. Cei doi au fost protagoniștii unui furt ratat, faptă petrecută în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2026. 

S-a întâmplat în extravilanul satului Băgău, comuna Lopadea Nouă. Câteva zile mai târziu cei doi au fost identificați și reținuți de oamenii legii. 

Cazul a fost comunicat de reprezentanții IPJ Alba, în buletinul de presă din data de 11 octombrie 2026.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, la data de 11 octombrie 2026, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi tineri, ambii în vârstă de 18 ani, din municipiul Orăștie, județul Hunedoara, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 7/8 octombrie 2026, cei doi tineri ar fi forțat sistemul de închidere al rezervorului unui excavator, aparținând unei societăți comerciale, care se afla în extravilanul satului Băgău, comuna Lopadea Nouă, cu intenția de a sustrage motorină. Aceștia nu ar fi reușit să sustragă carburant, întrucât rezervorul utilajului era gol.

Publicitate

În cursul zilei de azi, 11 octombrie 2026, în vederea dispunerii măsurilor legale, cei doi tineri vor fi prezentați unității de parchet competente.

Aceștia au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Publicitate