Actualitate
Cum să te menții în formă toată vara (P)
Pentru mulți, vara înseamnă începerea unei noi perioade cu alimentație sănătoasă și sport. Toți cei care au fost sedentari pe timpul sezonului rece, găsesc acum metode de a se mișca mai mult și a face sport.
Ceilalți, care au fost clienți fideli sălilor de fitness, acum descoperă plăcerea sportului în aer liber. Pentru a te menține într-o formă fizică bună, însă, nu este de ajuns să faci mișcare. Ai nevoie să adopți o dietă bazată pe multe fructe și legume, fibre și un aport proteic moderat, să bei multă apă și să dormi minim 8 ore pe noapte. Acestea sunt reguli generale pe care oricine la cunoaște, însă puțini reușesc să le respecte.
Pentru că, în ziua de azi, încercăm să acoperim cât mai multe activități pe timpul zilei, este foarte greu să ne păstrăm tonusul. Totuși, putem opta pentru activități în aer liber care implică atât mișcare cât și asigurarea unei stări de spirit bune. Iată câteva idei pe care, dacă le aplici împreună cu cei dragi, veți reuși să arătați și să vă simțiți bine vara asta.
Ieșiți la plimbare pe biciclete
Alegeți biciclete performante, care se conduc ușor, au suspensii și frâne bune, astfel încât să puteți accesa și un teren mai accidentat, fără prea mare dificultate. Puteți să vă plimbați pe faleză, să explorați orașe sau să porniți pe cărări de munte, pe două roți. Acest gen de activitate te umple de fericire și îți dă energie, în timp ce te ajută să arzi multe calorii.
Aventurați-va pe apă într-un caiac
Acest gen de sport, chiar dacă este practicat la nivel amator, îți solicită concentrarea, echilibrul și musculatura. Vei arde calorii, îți vei defini mușchii și te vei simți liber. În plus te vei bucura de fiecare metru parcurs. Dacă alegi un caiac pentru două persoane, ia-ți un partener care să țină ritmul cu tine.
Ieșiți în parc cu rolele
Dacă nu știi să mergi pe role, nu e niciodată pre târziu să înveți. Rolele sunt bune pentru că îți solicită musculatura picioarelor și îți testează echilibrul. Puteți porni cu întreaga familie într-o cursă prin parc, dimineața, când este mai răcoare. Te vei încărca cu energie și aer curat și îți vei asigura porția de mișcare pentru întreaga zi. Dacă ai un smartwatch, vei putea să calculezi și caloriile pe care le arzi într-o oră de plimbat cu rolele.
Jucați volei pe plajă
Chiar dacă ești în vacanță la mare, nu îți pierde antrenamentul. Poți juca volei pe plajă. Alergarea pe nisip este mult mai solicitantă decât cea pe asfalt sau pe iarbă. Fii sigur că vei consuma mai mult decât poți mânca. Însă joacă volei pe plajă dimineața devreme sau seara după ce apune soarele. Căldura de peste zi îți va lua din energie și nu vei putea să joci așa cum ți-ai propus. Mai mult decât atât, dacă stai în soare prea mult, riști să faci insolație.
Profită de zilele calde de vară și fă orice tip de sport îți face plăcere. Astfel vei evita să acumulezi kilograme în plus și te vei menține în formă în mod plăcut.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
dolfi
luni, 16.08.2021 at 01:52
unde sa iesim la „plimbare’ cu bicicleta stimabililor. Unii dintre noi nu folosim bicicleta doar pentru agrement, ci ca alternativa la masina/autobuz.
Alba Iulia nu are piste pentru biciclete – in afara de aia din spate de la Hotel cetate si aia de pe strada lu fostu’ primar, asta din urma fiind de fapt parcare sau taraba.
Altii folosesc trotineta… Insa majoritatea romanilor nu au loc nici de biciclisti si nici de trotinetisti in trafic (exclud aici adolescentii rebeli)- desi conform codului rutier, drumurile publice nu sunt exclusiv ale automobilelor. Majoritatea romanilor parca-s nascuti in si pe patru roti. Creaza ambuteaje si polueaza doar pentru ca trebuie sa-i vada lumea pe 4 roti. Faceti un reportaj si vedeti ca majoritatea masinilor cu 4 locuri au doar… soferul, celelalte 3 locuri fiind libere. Stiu o gramada de familii care au cel putin 2 masini, chiar daca muncesc destul de aproape unul de celalalt. Daca asta nu e snobism si prost gust nu stiu ce e…