Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cum votează bolnavii de COVID și persoanele aflate în izolare din județul Alba. Măsuri și reguli speciale luate de autorități

stampila vot

Publicat

Insituția Prefectului și DSP Alba iau măsuri pentru desfășurarea în singuranță a alegerilor de duminică, 27 septembrie 2020, au transmis reprezentanții acestora.

O categorie aparte de votanți o reprezintă persoanele confirmate cu virusul Sars-Cov2 izolate în unități medicale sau la domiciliu și persoanele carantinate la domiciliu (adică suspecți, contacți ai pozitivilor), care au dreptul să voteze prin intermediul urnei mobile.

La solicitarea Instituției Prefectului Alba, pentru a veni în sprijinul celor 1157 de persoane izolate și carantinate, specialiștii DSP Alba au întocmit un Regulament județean în vederea asigurării accesului și dreptului constituțional al acestor persoane la vot și, totodată, pentru a-i proteja pe membrii Biroului Electoral Județean care se deplasează cu urna mobilă la domiciliu sau în spitale.

Astfel, pentru situațiile speciale care necesită deplasarea cu urna mobilă, DSP Alba recomandă următoarele:

1. În situația în care deplasarea cu urna mobilă se face în spital

a. Pentru secția de boli contagioase, UPU, CPU:

– Deplasarea se va face până la ușa de acces în secție;

– Personalul care se deplasează cu urna mobilă va purta mască și mănuși, precum și combinezon de unică folosință pus la dispoziție de către spital;

– Votanții se deplasează până la ușa de acces în secție, echipați cu mască, mănuși, combinezon de unică folosință puse la dispoziție de către spital și vor exercita dreptul de vot.

– După fiecare persoană care votează, personalul care se deplasează cu urna mobilă va efectua dezinfecția ștampilei.

b. Pentru celelalte secții din spital:

– Deplasarea se va face până la ușa de acces în secție;

– Personalul care se deplasează cu urna mobilă va purta mască și mănuși;

– Votanții se deplasează până la ușa de acces în secție, echipați cu mască și mănuși, puse la dispoziție de către spital și vor exercita dreptul de vot.

– După fiecare persoană care votează, personalul care se deplasează cu urna mobilă va efectua dezinfecția ștampilei.

2. În situația în care deplasarea cu urna mobilă se face la domiciliu

– datele de contact ale persoanelor izolate/carantinate vor fi transmise BEJ de către DSP, în format eletronic pâna în data de 26.09.2020, ora 22.00.

– deplasarea va fi precedată de telefon care va anunța votanții despre venirea echipei cu urna mobilă

a. Pentru persoanele izolate

– Deplasarea se va face până la ușa apartamentului/poarta casei;

– Personalul care se deplasează cu urna mobilă va purta mască și mănuși, precum și combinezon de unică folosință, distribuite de DSP către BEJ.

– Votanții se deplasează până la ușa/poartă, echipați cu mască, mănuși și vor exercita dreptul de vot.

– După fiecare persoană care votează, personalul care se deplasează cu urna mobilă va efectua dezinfecția ștampilei.

b. Pentru persoanele carantinate și cele aflate în incapacitate de deplasare

– Deplasarea se va face până la ușa apartamentului/poarta casei;

– Personalul care se deplasează cu urna mobilă va purta mască și mănuși;

– Votanții se deplasează până la ușa/poartă, echipați cu mască, mănuși și vor exercita dreptul de vot.

– După fiecare persoană care votează, personalul care se deplasează cu urna mobilă va efectua dezinfecția ștampilei.

Echipamentul de protecție se schimbă la fiecare domiciliu. Dacă votantul care a solicitat urna mobilă nu are mască și mănuși acestea vor fi asigurate de reprezentantul secției de votare.

Pe toată durata exercitării dreptului la vot se limitează la maxim socializarea și se păstrează o distanță de siguranță.

De asemenea, au fost distribuite materiale de protecție, constând în 150 de combinezoane și 250 de saci pentru deșeurile provenite din eliminarea materialelor protecție.

De la Ministerul Sănătății, județului nostru i-au fost distribuite 5.180 de litri de dezinfectant pentru suprafețe, 1.320 de bucăți a 750 ml dezinfectant pentru mâini, 72.000 de bucăți de mănuși și 95.370 de măști.

Materialele au fost predate Instituției Prefectului Alba pentru a fi distribuite către secțiile de votare. Astfel, considerăm că au fost luate toate măsurile care se impun pentru desfășurarea în siguranță, din punct de vedere igienico-sanitar, a alegerilor de duminică.

Citește și: Precizări AEP: Cum vor vota persoanele infectate cu noul coronavirus. Vor putea cere urnă mobilă, dar cine o va duce?

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement