Connect with us
Advertisement

Eveniment

”Cutremur” în comerțul din Cetatea din Alba Iulia: Administratorii celor mai mari terase au pierdut spațiile la licitație

Publicat

”Cutremur” în comerțul din Cetatea Alba Carolina, din Alba Iulia: Administratorii celor mai mari terase au pierdut spațiile la licitație. Cele mai cunoscute terase din zona turistică a orașului vor dispărea. Este vorba despre trasele ”La Vizitiu” și ”La Trăsură”, din fața Palatului Principilor. Acestea vor fi înlocuite cu alte terase, din cauza faptului că patronii au pierdut licitațiile pentru atribuirea spațiilor. 

Este vorba despre o licitație ce se desfășoară miercuri, 18 decembrie, în care se atribuie cele mai importante spații pentru terase și trăsuri de comerț stradal din Cetatea Alba Carolina. La momentul publicării acestui articol, licitația este în plină desfășurare. Licitația a fost una cu plic închis.

Dispare ”La Vizitiu” de lângă statuia lui Mihai Viteazu

Locația pe care se află momentan terasa ”La Vizitiu”, cea din stânga statuii lui Mihai Viteazu, a fost licitată cu suma de 21.740 de lei pe lună. Este vorba despre o suprafață de 258 metri pătrați. Preţul de pornire al licitației a fost de 4.709,02 lei/lună.

Timp de 12 ani, spațiul pe care a funcționat terasa a fost atribuit celor care au și restauratul din șanțurile Cetății. Aceștia au pierdut acum licitația. Spațiul a fost câștigat de către Mircea Ștefan. (Locația 3 pe poza de mai jos)

Locația pe care funcționează ”La trăsură”, licitată de un patron din Făgăraș

De asemenea, ”La Trăsură”, spațiul din dreapta statuii lui Mihai Viteazu, va avea un nou administrator. Până la această licitație, spațiul era administrat de Mihaela Mateș și familia acesteia, cei care au și clubul de vară ”Mira Summers”. Acum spațiul din zona zero a Cetății Alba Carolina va fi administrat de un patron din Brașov, care a oferit în plic suma de 28.290 de lei pe lună.

Este vorba despre o suprafață de 186 de metri pătrați. Preţul de pornire al licitaţiei a fost de 3.394,87 lei/lună. Din câte se par,e cel care va administra locul se află în aceste zile, cu standul de clătite, la Târgul de Crăciun din Șanțurile Cetății. (Locația 2)

”Butoaiele” câștigate cu 15.500 de lei pe lună

Pe pietonala Mihai Viteazu se mai află un spațiu de 110 metri pătrați, unde vară de vară funcționa ”La Butoaie”. Zona putea fi observată ușor datorită faptului că scaunele de la mese erau sub formă de butoaie de bere. Până în prezent, cel care avea spațiul era Mircea Ștefan. Însă acum acesta a fost licitat de cei care au restaurantele Erol, pentru suma de 15.500 de lei pe lună. (Locația 4)

Familia Mateș a câștigat un spațiu în fața Universității ”1 Decembrie 1918”

Familia Mateș a pierdut zona centrală de lângă statuia lui Mihai Viteazul, însă a licitat pentru 9000 de lei pe lună un spațiu în apropierea Muzeului Principia, față în față cu Universitatea. (Locația 5)

Încă o terasă, în zona Obeliscului

În zona Obeliscului a fost scoasă la licitație o nouă zonă pentru terasă. Aceasta a fost câștigată tot de Mircea Ștefan, cu suma de 4.100 de lei pe lună.

Din câte se pare, vor exista multe schimbări în Cetatea Alba Carolina, deoarece mai mulți administratori au pierdut licitații pentru terase sau căruțe.

”La Măruță” și ”Clătite Uriașe” dispar. Spațiile, licitate de un afacerist din Zalău

Potrivit surselor alba24.ro și locația pe care se afla cunoscuta căruță la care Adi Ruscior făcea clătite uriașe a fost licitată de un alt om de afaceri, cu peste 12.000 de lei pe lună. De asemenea, lângă el se mai afla încă o mică terasă, ”La Măruță”, care a fost câștigată tot de același om de afaceri.

Ar fi vorba despre Codrin George din Zalău. Pe lângă cele două locații, acesta ar mai fi licitat și standul cu obiecte artizanale de lângă trăsura cu clătite ale lui Adrian Ruscior.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement