Connect with us
Advertisement

Actualitate

Dacian Cioloș: Tăierile ilegale de pădure sunt o problemă de siguranță națională. Cetățenii, invitați să se implice în protejarea și recuperarea pădurilor

Publicat

dacian ciolos alba iulia Premierul Dacian Cioloș a transmis că tăierile ilegale de pădure sunt o problemă de siguranță națională, pentru rezolvarea căreia trebuie acționat „pe mai multe fronturi”, el invitându-i și pe cetățeni să se implice în procesul de protejare și recuperare a pădurilor.

„Mai mult decât o problemă de mediu, tăierile ilegale de pădure sunt o problemă de siguranță națională. De aceea, acționăm pe mai multe fronturi. Săptămâna aceasta am înăsprit regimul contravențiilor — în unele cazuri, cuantumul amenzilor a fost dublat — și am introdus peste 100 de noi sancțiuni pentru tăieri abuzive de pădure. În plus, am dat responsabilități suplimentare angajaților ocoalelor silvice, Poliției și Jandarmeriei. Totodată, am clarificat prevederile privind constituirea perdelelor forestiere de protecție”, a scris premierul Cioloș, vineri seara, pe Facebook.

Cioloș precizează că aceste măsuri fac parte dintr-un pachet mai larg, la care lucrează Guvernul.

„Aceste măsuri fac parte dintr-un pachet mai larg, aflat în lucru la Guvern, care, între altele, cuprinde stabilirea unei evidențe clare a proprietarilor și administratorilor de pădure, transparentizarea și verificarea amenajamentelor silvice, regenerarea terenurilor forestiere de pe care s-a exploatat masa lemnoasă, îmbunătățirea programului SUMAL”, afirmă Cioloș.

De asemenea, Dacian Cioloș invită cetățenii să continue să se implice în procesul de protejare și recuperare a pădurilor. „Puteți sesiza transporturile ilegale de lemn prin aplicația <Inspectorul Pădurilor>”, mai spune Cioloș.

Citește și Ministerul Mediului a lansat aplicația mobilă „Inspectorul Pădurii” pentru detectarea transporturilor ilegale de lemn

Ordonanța de urgență privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, adoptată în ședința de Guvern de miercuri, introduce peste 100 de noi sancțiuni, iar în cazul celor existente, la marea majoritate a acestora, cuantumul amenzilor a fost cel puțin dublat, a anunțat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, joi, într-o conferință de presă.

„În ședința de Guvern de ieri (n.r. – miercuri, 31 august) au fost adoptate trei acte normative la propunerea Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, toate acestea reprezentând o îmbunătățire vitală pentru domeniul forestier”, a spus Cristiana Pașca Palmer.

Ministrul Mediului a precizat că este vorba despre ordonanța de urgență privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, ordonanța de urgență privind perdelele forestiere de protecție și hotărârea de Guvern pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement