Connect with us
Advertisement

Eveniment

Dăncilă, candidatul PSD la prezidențiale: Sunt mai puternică decât toți acești bărbați care nu fac decât să țipe de pe margine

dancila

Publicat

Viorica Dăncilă a fost votată oficial, candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale și va intra în cursa pentru Cotroceni. 

Congresul a fost unul atipic pentru PSD atât prin proporții, cât și prin durată. Dacă de obicei candidatul partidului era desemnat la congrese cu mii de participanți, de data aceasta, delegații au încăput într-una din sălile de la Parlament.

Vezi și LISTA ACTUALIZATĂ a celor 25 de candidați înscriși la ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Cine sunt cei care vor să intre în cursa pentru Cotroceni

De asemenea, lucrările Congresului au durat mai puțin de două ore, în condițiile în care PSD a avut congrese care s-au prelungit până către orele dimineții, cum au fost cele din 2005 și 2010. Singurii care au susținut discursuri au fost președintele PES, Serghei Stanișev, și tripleta din fruntea PSD: președintele Viorica Dăncilă, președintele executiv Eugen Teodorovici și secretarul general Mihai Fifor, transmite g4media.ro

Discursul președintelui PSD, Viorica Dăncilă:

-Îmi iau energia de aici, dintre oameni. Este un Congres despre România și despre noi, PSD, despre cum ne scriem mai departe istoria și despre viitorul nostru.

Avem o competiție electorală în care unitatea va fi cheia succesului.
-Sunt un om dintre oameni, născut într-un oraș mic, într-o familie simplă de oameni muncitori. Sunt soție, mamă, am o familie frumoasă pe care o iubvesc enorm și care mi-a stat mereu alături. Cred enorm în oameni , în poporul român care merită și poate întotdeauna mai bine. Sunt și voi rămâne mereu alături de oameni, asta cred că este menirea omului politic.

-Spre deosebire de alții, eu țin cu oamenii. Eu nu  mă lupt împotriva nimămui, ci țin cu oamenii. Sunt 23 de ani de muncă în PSD. Am plecat de laa baza partidului, am lipit afișe, am făcut campanie din ușă în ușă.
-Sunt un om plecat de jos, am pornit în viață cu aceleași premise cu care pleacă majoritatea tinerilor. Am muncit mereu pentru lucrurile în care am crezut.

-Această țară nu poate fi condusă de la Cotroceni sau de la Guvern. România trebuie condusă alături de oameni și nu o dată la cinci ani ci în fiecare zi de muncă pentru că președintele este dator să muncească pentru țară, să înceapăp o transmofrare profundă de la rădăcini. Vreau o Românie în care nimeni nu trebuie să se teamă.

Domnia legii și garantarea securității sunt priorități. Am promis pedeppse drastice pentru violatori, criminali și pedofili și asta voi face. Am promis o reformă a MAI care se va încheeia atunci cânnd nimănui nu-i va mai fi teamă pentru el și ai lui. Mă vooi lupta pentru o Românie sigură în care cei vulnerabili să nu devină victime din cauza vullnerabilităților sistemului.

-Reformele în sănătate și învățământ trebuie  susținute. Avem  nevoie de un act educațional modern care să dea României noi generații de profesioniști. Reforma în sănătate a început cu dotrarea spitalellor cu aparatură performantă și creșterea salariilor medicilor ca să rămână în țară.

-Vreau ca niciun român să nu fie lăsat în urmă, luptăm împotriva sărăciei. Guvernul a creat sute de mii de locuri de muncă, a crecut constant pensiile, indemnizațiile pentru mame și copii și pentru persoanele cu  dizabilități. Șomajul este acuum la un minim istoric. Am crescut salariile medicilor, profesorilor, constructorilor șși am implemntat programele de dezvoltare a comunităților, am făcut mai bine pentru toate categoriile. Nu perfect, nu deodată, dar am convingerea că am făcut pentru binele oamenilor.

-România și românii merită să țină capul sus în țara lor și în lume. Un președinte demn nu merge să dea socoteală la UE, ci să apere interesele țării sale.

-Țara noastră a contrioibuit la avansarea agendei europene. Ne punem țara și semenii pe primul loc. Avem de dus lupta împotriva unor adversari politici hotărâți să new vadă îngenuncheați și divizați. Suntem pregătiți, nu putem fi înfrrânți așa ușor pentur că noi avem ceva ce ei nu au avut nicioodată, apropierea de români. Noi nu am fost niciodată cei care ma ătiat pensiile și salariile, nu am blocat măssuri care aduceau bine în viața românilor, noi nu am avuut viziunea a două Românii: a noastră și a lor. Au urcat cu picoarele pe tragediile oamernilor pentru a-și manifesta oportyunismuil politic.

-A dormit bine noaptea, dar vine momentul în care trebuie să răspundă. Să nu  faci nimic pentr ai tăi este dovadă de ccruzime, Să-ți amintețțti de români după cinci ani, este dovadă de cinism, de dispreț pentru cei care au avut încredere în tine.

Pentru ccel care promitea lucrul bine făcut pare că ceasul a stat demult. Pentru noi, ceilalți, au treccut 565 ani de nimic, Pentru cel care cere votul a milioane de români promițând doar că-i va da jos pe cei care au făcut lucruri bune, adceasta este manifestarea unei disperări și a unei lipse de viziuni credibile.

-Aroganța nu mă reprezintă, iar disprețul pentru români nu l-am simțirt niciodată pentru că țin cu poporul român și țin cu țara mea. Să nu uităm că astăzi suntem singurii cu un program de guvernare și cu o viziune.. Sunt singurul candidat care își asumă guvernarea țării, care are voința de a mișca lucruile, sunt mai puternică decât toți acești bărbați care nu fac decât să țipe de pe margine.

-Eu nu fug și nu mă tem. Mă vpoi lupta ca fiecărui român să-i fie mai bine aici, în țara lui. Vă chem să luptăm cu toată puterea în această campanie care va decide viitorul.

-V-am vorbit ca propriei mele familii. Avem ocazia unică de a creiona istoria țării pentru binele copiillor și nepoților noștri.

-România nu mai are timp de experiențe. România  are nevoie de solidaritate, de unitate. România trebuie să fie respectată pe plan intern, precum și extern..

sursa g4media.ro 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement