De ce bat clopotele bisericilor catolice în fiecare zi la ora 12, ”până la sfârșitul veacurilor”. Care este legătura cu Alba Iulia

De ce bat clopotele bisericilor catolice în fiecare zi la ora 12, ”până la sfârșitul veacurilor” și, mai ales, ce legătură are acest lucru cu Alba Iulia. 

Răspunsul este destul de simplu. Un papă din evul mediu a onorat în acest fel eroismul lui Iancu de Hunedoara, al cărui mormânt se află în Catedrala Roman-Catolică Sfântul Mihail din Alba Iulia.

Vezi și: Povestea unei descoperiri întâmplătoare, la Alba Iulia. Mormintele din pardoseala Catedralei Romano-Catolice, găsite în 1907

Papa Calixt al III-lea a elogiat victoria obţinută de Iancu de Hunedoara ca fiind ”cel mai fericit moment al vieţii sale”.

El a decretat, printr-o bulă papală emisă pe 6 august 1456, ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase în fiecare zi la ora 12.00, ”până la sfârșitul veacurilor”.

Detaliile acestui moment din istoria umanității, le regăsim mai jos.

De la Barcelona, la Roma, Lisabona, Viena, Paris sau Rio de Janeiro, clopotele bisericilor catolice bat exact la ora 12, în amintirea momentului în care Iancu de Hunedoara a salvat Creștinătatea din Europa vestică.

Victoria acestuia la Belgrad, împotriva armatei turce condusă de Mahomed al II-lea în anul 1456, i-a adus recunoştinţa întregii lumi catolice.

A fost un moment de cotitură în istoria umanității, așa cum o știm astăzi.

Sultanul Mahomed al II-lea a mobilizat, pentru cucerirea Belgradului forţe impresionante.

Pregătise circa 150.000 de soldaţi, o artilerie de asediu superioară celei folosite împotriva Constantinopolului şi o flotă ce urma să acţioneze pe Dunăre (60 – 65 de galere şi circa 150 de vase mai mici).

Iancu de Hunedoara şi-a întărit garnizoana cetăţii cu 5.000 de mercenari.

Cu sprijinul călugărului franciscan Ioan de Capistrano, care a desfăşurat o intensă propagandă pentru o nouă cruciadă antiotomană, Iancu a reuşit să ridice o oaste de circa 30.000 de oameni.

În cea mai mare parte erau vlahi şi sârbi ortodocşi, şi o flotă improvizată formată din 200 de vase.

De ce bat clopotele bisericilor catolice: Povestea unei bătălii epice

”Din 4 iulie 1456, timp de câteva zile, artileria otomană, compusă din 300 de tunuri, a bombardat zidurile oraşului, încercând blocarea aprovizionării acestuia pe Dunăre, cu ajutorul flotei fluviale.

La 14 iulie, flota creştină ataca vasele otomane distrugând şapte galere mari şi mai multe mici, provocând dispersarea acestora şi reuşind aprovizionarea cetăţii.

În zilele următoare, forţele terestre comandate de Iancu au reuşit să spargă blocada otomană în zona Zemunului, ocupând poziţii favorabile.

La 21 iulie, sultanul a încercat să forţeze victoria printr-un asalt general. De două ori turcii au reuşit să pătrundă în oraş, dar au fost respinşi.

Al treilea atac asupra podului care asigura intrarea în fortăreaţa a fost respins de trupele comandate de Capistrano.

Asupra turcilor care puseseră scări de asalt pe ziduri a fost aruncată apă clocotită şi materiale inflamabile.

Noi şi noi detaşamente de „cruciaţi” soseau pe Dunăre în cetate şi, spre seară, au trecut la contraatac, oraşul fiind despresurat.

La 22 iulie, armata creştină a trecut Sava, dezlănţuind atacul general.

Tunurile turcilor au fost capturate şi folosite împotriva armatei sultanului, care a fost rănit de o săgeată.

A fost salvat de aga ienicerilor, Hassan, care şi-a dat viaţa protejându-l pe sultan cu propriul trup.

La 23 iulie, turcii s-au retras în degringoladă, părăsind tabăra.

Au lăsat în urmă o pradă uriaşă şi foarte mulţi morţi (circa 24.000, după sursele creştine, în timpul asediului, cărora s-au adăugat alţii, în timpul retragerii) şi prizonieri (circa 4.000).

Creştinii au pierdut relativ puţini oameni, circa 3.000 – 4.000”, afirmă istoricul Camil Mureşan în cartea „Ioan de Hunedoara şi vremea sa“.

Iancu de Hunedoara, strateg desăvârșit

Concepţia strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului de forţe defavorabil creştinilor.

Ca omagiu, papa Calixt al III-lea a elogiat victoria obţinută de Iancu de Hunedoara ca fiind ”cel mai fericit moment al vieţii sale”.

El a decretat, printr-o bulă papală emisă pe 6 august 1456, ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase în fiecare zi la ora 12.00, ”până la sfârșitul veacurilor”.

Această practică, a trasului clopotelor de amiază, este atribuită în mod tradiţional sărbătoririi internaţionale a victoriei în bătălia de la Belgrad.

A fost o bătălie epică a Europei creștine contra oştirii otomane a sultanului Mehmed al II-lea, Cuceritorul Constantinopolului.

Iancu de Hunedoara își are mormântul în Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail din Alba Iulia, vizitat anual de mii de turiști.

Puțină lume știe însă că trupul domnitorului nu se mai află acolo, mormântul fiind jefuit și devastat de mai multe ori pe parcursul Evului Mediu, cu prilejul unor invazii.

Cine a fost Iancu de Hunedoara

Ioan de Hunedoara (latină Ioannes Corvinus, maghiară Hunyadi János, sârbă Janko Sibinjanin, slovacă Ján Huňadi, germană Johann Hunyadi) cunoscut și ca Iancu de Hunedoara (alternativ Ioan sau Ion Huniade sau Ioan Corvin, n. ca. 1407 – d. 11 august 1456) a fost ban al Severinului între 1438-1441, voievod al Transilvaniei între 1441-1446, guvernator și regent al Ungariei între 1446-1453 și căpitan general al regatului între 1453-1456, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.

El s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite de către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei.

Tatăl lui Ioan a fost un gentilom destul de modest al comitatului pur românesc Hunedoara.

Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina), despre care se spune că ar fi fost de origine „greacă”, adică macedo-română (aromână).

Conform unei legende lansate în secolul al XVI-lea de către Gáspár Heltai, Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg cu nobila Erzsébet Morzsinai, având un frate tot cu numele (Ioan) — duplicarea numelui era un obicei când unul dintre copii avea tatăl diferit.

În urma victoriei în bătălia de la Belgrad împotriva oștirii otomane a sultanului Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, papa l-a numit pe Iancu de Hunedoara: „atletul cel mai puternic, unic al lui Cristos”.

Ioan de Hunedoara a murit în 11 august 1456, de ciumă, în tabăra de la Zemun. S-a instaurat, după victoria creștinilor de la Belgrad, o perioadă de 70 de ani de liniște relativă la granița de sud est a regatului maghiar.

Ioan de Hunedoara este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii”.

Până și sultanul Mahomed al II-lea i-a adus omagiul său: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om.”

Surse:

• Manole Neagoe, Pagini legendare din istoria poporului român, Editura Ion Creangă, București, 1981
• Adrian Andrei Rusu, Întregiri și interpretări privitoare la itinerariile lui Iancu de Hunedoara, în AIIX, XXVII, 1990