Eveniment
De la 1 iunie, la plajă pe litoralul românesc, cu respectarea distanțării sociale între șezlonguri
De la 1 iunie se deschid plajele turistice de pe litoralul românesc. Totuși, accesul pe plaja se va face după un set de reguli care a fost stabilit de autorități și care trebuie respectat întocmai de cei care merg la plajă, dar și de operatorii economici.
Ordinul privind modalitatea în care vor funcționa plajele pe perioada stării de urgență a fost publicat în Monitorul Oficial.
Cele mai importate reguli atât pentru turiști dar și pentru operatorii economici sunt:
– distanță de doi metri (stânga/dreapta, faţă/spate) între şezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite şi, totodată, păstrarea unei distanţe de doi metri atât între turiştii care nu fac parte din aceeaşi familie, cât şi de către personalul angajat.
– Accesul la plajă se va realiza prin puncte semnalizate şi culoare unidirecţionale, iar servirea clienţilor se va face de către personalul angajat al plajei concesionate, fără deplasarea clienţilor în punctele de servire.
– Dacă limitele de capacitate stabilite sunt depăşite şi distanţa fizică nu poate fi menţinută, administratorii plajelor au obligaţia de a restricţiona accesul publicului.
– Patronii trebuie să își monitorizeze angajații, iar dacă aceștia prezintă simptome ale noului coronavirus, acest fapt trebuie anunțat la direcția de sănătate publică județeană.
– Operatorii economici trebuie să asigure dispozitive şi produse biocide avizate necesare dezinfectării mâinilor personalului lucrător, a spaţiilor, facilităţilor, echipamentelor şi ustensilelor utilizate;
– Trebuie sp se ocupe și de igienizarea şi dezinfecţia cu substanţe biocide avizate, a tuturor spaţiilor, facilităţilor, echipamentelor, a grupurilor sanitare utilizate de personalul lucrător din cadrul operatorilor economici sau ale administratorilor, după caz, şi a celor utilizate de clienţi.
sursă: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News