Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

De LUNI, persoanele cu handicap din Alba pot obține cardul european pentru dizabilitate. Acces gratuit la evenimente din ţări UE

Publicat

persoane cu dizabilitati, handicap Începând de luni, 24 octombrie, va fi demarat procesul de primire a cererilor pentru eliberarea Cardului European pentru Dizabilitate, în baza convenției de colaborare dintre Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, Consiliul Județean Alba și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba.

De Cardul European pentru Dizabilitate pot beneficia persoanele – copii și adulți, cu certificate de încadrare în grad de handicap grav, accentuat, mediu sau ușor, în termen de valabilitate.

Cardul European pentru Dizabilitate este documentul care dă dreptul persoanelor cu dizabilități la acces gratuit la evenimente culturale, sportive și de petrecere a timpului liber în 8 state membre ale Uniunii Europene participante la proiectul “Asigurarea mobilității pentru persoane cu dizabilități în România și Europa”.

Cardul se eliberează la cerere. Persoanele îndreptățite, părintele, reprezentantul legal, tutorele, vor depune la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68, camera 19, o cerere, care va cuprinde următoarele elemente:

– domiciliul sau reședința, seria, numărul B.I./C.I., sau în cazul minorilor, a certificatului de naştere precum și domiciliul sau reședința, seria, numărul B.I./C.I., a reprezentantului legal al acestuia;

– numărul și perioada de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap, inclusiv comisia județeană care a eliberat documentul;

– fotografie realizată în anul în curs/tip buletin;

– număr de telefon fix sau mobil, e-mail.

Cererea pentru eliberarea Cardului European pentru Dizabilitate se poate descărca de pe site-ul DGASPC Alba, secțiunea ”Card European pentru Dizabilitate”, iar informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0258 – 818.266, interior: 203.

Cardul European pentru Dizabilitate va fi eliberat de către DGASPC Alba, în termen de maximum 45 zile de la depunerea cererii, prin persoanele responsabile desemnate în acest sens.

Persoanele cu certificat de încadrare în grad de handicap vor primi, împreună cu cardul, instrucțiunile de folosire, sprijin și îndrumare.

Cardul este nominal, netransmisibil și intră în vigoare de la 1 ianuarie 2017, fiind valabil până în luna august 2020.

La nivel național sunt 50.000 de carduri, iar la nivelul județului Alba vor fi puse la dispoziție 1.000 de carduri.

Proiectul „Asigurarea mobilității pentru persoane cu dizabilități în România și Europa”, implementat de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD), reprezintă un model pilot la nivel european și vizează facilitarea mobilității transnaționale prin intermediul emiterii Cardului European pentru Dizabilitate pentru românii cu dizabilități și recunoașterea beneficiilor din România pentru persoanele cu dizabilități din țările membre UE, participante la proiect, respectiv: România, Slovenia, Belgia, Cipru, Italia, Estonia, Finlanda si Malta.

Cardul European pentru Dizabilitate va permite recunoașterea reciprocă a drepturilor persoanelor cu dizabilități în statele membre participante. Titularii de card care călătoresc în aceste state vor avea acces, în aceleași condiții ca și cetățenii cu dizabilități ai statului respectiv, la anumite drepturi, permițând astfel un tratament egal și facilitând mobilitatea în spațiul european.

Serviciile, stabilite de fiecare dintre cele 8 state participante la acest proiect, de care beneficiază persoanele cu handicap în baza cardului vor fi postate periodic pe site-ul proiectului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax