Actualitate
DNA are competenţe doar pentru cazurile de evaziune peste un milion de euro, cu excepţia faptelor de corupţie

Potrivit ordonanţei, DNA este competentă să efectueze urmărirea penală, în cazul infracţiunilor prevăzute la articolele 246, 247 şi 248 din Codul penal, dacă s-a constatat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a un milion de euro. „Cauzele înregistrate la DNA anterior intrării în vigoare a ordonanţei se soluţionează de către această structură specializată”, se arată în actul normativ.
Restul cazurilor de infracţiuni vamale şi de evaziune fiscală ar urma să treacă în atribuţia parchetelor.
Iniţiatorul proiectului, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat pentru mediafax, săptămâna trecută, că „a fost o discuţie pe o propunere a DNA care devansează aplicarea unor texte ce se vor regăsi în noul Cod de Procedură Penală”. Potrivit textului publicat în Monitorul Oficial, ordonanţa a fost aprobată şedinţa de guvern de săptămâna trecută.

Ministerul arăta că, în cazul infracţiunilor de înşelăciune prevăzute la art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 din Codul penal, al infracţiunilor prevăzute la art. 175, 177 şi 178 – 181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, DNA va avea competenţe dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mică decât echivalentul în lei a 1 milion de euro, cauzele vor instrumentate de celelalte unităţi de parchet.
Cauzele înregistrate la DNA anterior intrării în vigoare a ordonanţei rămân în competenţa direcţiei şi vor fi soluţionate de către această structură specializată.
Sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News