Contacteaza-ne si pe
Publicitate

EVENIMENT

Decizie în dosarul „Pomponio – Finanţe” la Curtea de Apel Alba Iulia: Pedepse de închisoare cu suspendare pentru inculpaţi

Publicat


contanÎn dosarul de corupţie în care sunt inculpaţi doi foşti directori şi trei foşti funcţionari de la Finanţele Publice din Alba, dar şi doi oameni de afaceri şi un fost angajat de la Pomponio SA, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat prima decizie.

Instanţa a dispus condamnarea celor opt inculpaţi la pedepse de închisoare cu suspendare sub supraveghere sau condiţionată. Decizia Curţii de Apel Alba Iulia poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În sarcina celor cinci funcţionari publici cu atribuţii de control trimişi în judecată în acest dosar s-au reţinut infracţiunile de sprijinire grup infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, conflict de interese, fals în declaraţii şi complicitate la evaziune fiscală.

Pentru conflict de interese complicitate la evaziune fiscală, favorizarea infractorului şi omisiunea sesizării organelor judiciare, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus achitarea inculpaţilor, iar condamnarea s-a reținut doar pentru sprijinire grup infracțional nestructurat.

Fostul director adjunct al DGFP Alba (în prezent Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice – AJFP), Dorin Conţan a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de cinci ani.

De asemenea, fostul director adjunct Ioan Dobra a primit pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.

Un alt fost angajat al finanţelor publice, Ioan Lazăr, a primit 3 luni cu suspendare condiţionată pentru infracţiunea de favorizare a infractorului.

Trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere este pedeapsa pentru omul de afaceri Cosmin Limbean (angajat cu funcţie de conducere în firma Pomponio la data faptelor), foştii funcţionari Ioan Mihail Sârbu şi Ioan Dănuţ Ispas şi un alt angajat al firmie private, Ramona Maria Achimaş.

Un al doilea om de afaceri inculpat în dosar, Eugen Lăpădat, patronul firmei Europexpres SRL, a fost condamnat de instanţa de judecată la 2 ani de închisoare cu suspendare condiţionată pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală.

În cazul inculpaţilor Ioan Sârbu, Ioan Ispas şi Eugen Lăpădat, instanţa a contopit condamnările din acest dosar cu pedepse penale anterioare rămase definitive.

Pentru toţi cei opt inculpaţi, instanţa a constatat că legea mai favorabilă este Codul penal din 1968. În total au fost trimise în judecată în 2011 un număr de 14 persoane. Şase inculpaţi, printre care patronul Pomponio, Luca Anversa şi cinci angajaţi ai firmei, au recunoscut faptele şi au fost judecaţi în procedură rapidă. Au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea între 20 de luni şi 3 ani cu suspendare, iar firma a plătit la stat daune de circa 700.000 de euro.

Vezi şi Închisoare de 3 ani cu suspendare pentru patronul „Pomponio”, Luca Anversa. Ceilalţi 5 inculpaţi din dosar au primit pedepse similare

Dobra şi Conţan au fost arestaţi preventiv în 2011, alături de Ioan Mihail Sârbu şi Ion Ispas şi eliberaţi în mai 2012.

În sarcina celor cinci funcţionari publici cu atribuţii de control trimişi în judecată în acest dosar s-au reţinut infracţiunile de constituire şi sprijinire grup infracţional , favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, conflict de interese, fals în declaraţii şi complicitate la evaziune fiscală. Pentru conflict de interese complicitate la evaziune fiscală, favorizarea infractorului şi omisiunea sesizării organelor judiciare, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus achitarea inculpaţilor, iar condamnarea s-a reținut doar pentru sprijinire grup infracțional nestructurat.

Dosarul a fost instrumentat de DIICOT Alba Iulia. În esenţă, foştii angajaţii de la Finanţe sunt acuzaţi că au ajutat firma Pomponio să fraudeze bugetul statului.

Omul de afaceri Eugen Lepădat a fost trimis în judecată pentru complicitate la evaziune fiscală şi executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţe. Pentru a doua infracţiune s-a dispus, de asemenea, achitare.

Din rechizitoriul procurorilor rezultă că inculpaţii de la firma privată au constituit o grupare infracţională pentru efectuarea unor activităţi comerciale, direct sau prin societăţi comerciale interpuse, fără a le înregistra în evidenţele sau efectuarea unor înregistrări nelegale. Scopul a fost eludarea plăţii taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat şi obţinerea de beneficii financiare importante.

Prejudiciul calculat se ridică la suma de 700.000 euro, respectiv 3,1 milioane de lei reprezentând impozit pe profit şi TVA.

„Activitatea infracţională a fost sprijinită de către angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba, compartimentul de inspecţie şi control. În sarcina acestora s-a reţinut că şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, efectuând activităţi incompatibile cu funcţia deţinută, precum asigurarea de consultanţă sau prestarea de servicii şi că au efectuat controale formale la societăţile învinuiţilor, toate acestea în scopul obţinerii direct sau indirect de foloase materiale“, se afirmă în rechizitoriul întocmit de procurori.

sursa: adevărul.ro


Vezi cele mai interesante video Alba24.ro


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Călin Mătieș, deținătorul brandului ”Pita de Sântimbru”, propus consilier la ANSVSA pe problema produselor tradiționale

Publicat

Președintele ANSVSA, Robert Chioveanu, i-a propus vineri lui Călin Mătieș, președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale, un post de consilier în cadrul instituției. Mătieș este foarte cunoscut în județul Alba pentru implicarea în lansarea unui brand județean de succes: ”Pita de Sântimbru”.  Rolul acestuia la ANSVSA va fi acela de a ajuta la […]

Citește mai departe
Publicitate

BLAJ

FOTO: Accident grav între Șona și Lunca Târnavei. O persoană rănită după ce un autoturism s-a ciocnit de un camion

Publicat

Accident grav între Șona și Lunca Târnavei, pe Drumul Județean 107 C. Garda de Intervenție Blaj a intervenit pentru descarcerare și asigurarea măsurilor PSI la un accident rutier produs între un autocamion și un autoturism.  O persoană a rămas încarcerată după impact. În urma intervenției echipajelor de salvare, victima a fost descarcerată, au anunțat reprezentanții […]

Citește mai departe
Publicitate

CUGIR

Ce s-ar întâmpla la Alba Iulia și Sebeș, dacă s-ar RUPE barajul de la Oașa. Scenarii ”apocaliptice”, analizate de autorități

Publicat

Un document privind analiza riscurilor în județul Alba prezintă mai multe scenarii „apocaliptice” care s-ar putea produce în cazul unor avarii majore la cele cinci baraje de pe râurile Sebeș și Cugir. Potrivit acestuia, în cazul unei breșe de 200 de metri în barajul de la Oașa, unda de viitură produsă pe râul Sebeș va […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

STUDIU: Anii ”câineşti” reprezintă un mit. Ce vârstă au de fapt câinii de 3 ani și cum îmbătrânesc ei

Publicat

Teoria potrivit căreia un „an câinesc” reprezintă echivalentul a şapte ani umani este un mit, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea California din Los Angeles, informează Press Association. De asemenea, cercetătorii americani afirmă că exemplarele canine de doi ani sunt deja animale de vârstă mijlocie, deşi câinii au tendinţa […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate