Connect with us
Publicitate

Eveniment

Decizie la Curtea de Apel Alba Iulia: Alţi trei tineri acuzați de trafic de droguri vor petrece 29 de zile după gratii

Publicat

Curtea de Apel Alba Iulia a avut pe rol, marţi, judecarea recursurilor formulate de cei 4 inculpați din dosarul traficului de droguri, arestați preventiv la sfârșitul săptămânii trecute. Este vorba despre Mihai Romoșan, Ionuț Gabriel Cotuțiu, Marius Gabriel Aldea și Robert Tică (arestat în lipsă), care au încercat să obțină cercetarea în stare de libertate.  

Decizia Tribunalului Alba a fost atacată cu recurs și de procurorii DIICOT cu privire la cei patru învinuiți pentru care instanța a dispus cercetarea în libertate, respectiv instituirea interdicției de a părăsi localitatea de domiciliu.

Magistraţii au respins recursurile formulate de inculpaţi, dar au admis cel al DIICOT, astfel că alţi trei învinuiţi din dosar, cercetaţi iniţial în stare de libertate vor petrece 29 de zile după gratii. Este vorba despre Paul Burcin, Emanuel Cornel Ghenescu şi Raul Mihai Nichimiş.

În dosar mai este cercetată, în stare de libertate, şi Bianca Adriana Aldea, singura pentru care magistraţii nu şi-au însuşit propunerea de arestare preventivă.

Tinerii sunt acuzați de deținere, trafic și introducere în țară de droguri de mare risc. În cursul săptămânii trecute, ofițerii BCCO și procurorii DIICOT au organizat mai multe percheziții la domiciliile membrilor unei grupări infracționale în cadrul cărora au ridicat o cantitate de 600 de grame de, 2 arme de vânătoare și muniția aferente.

Mai mult, în cursul zilei de 26 septembrie, oamenii legii au interceptat un transport din Spania conținând 300 de grame de hașiș, dar și mai multe pliculețe de skunk (o varietate de canabis mai puternic) – a fost interceptat miercuri, de oamenii legii. Drogurile urmau să fie vândute la prețul de 50-60 de lei gramul.

În total, au fost vizați 12 traficați precum și 30 de consumatori, iar în urma audierilor 8 persoane au fost propuse pentru arestare preventivă. Pentru cei patru, Tribunalul Alba și-a însușit propunerea, în timp ce alți trei au primit interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu.

În urma deciziei Curţii de Apel Alba Iulia, şapte învinuiţi din dosarul traficului de droguri au fost arestaţi preventiv.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. anghel radu

    miercuri, 03.10.2012 at 07:55

    bravo!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate