Actualitate
Decizie la Tribunalul Alba: Administratorii unei firme de transport din Bistriţa, acuzaţi de DIICOT Alba de evaziune fiscală, cercetaţi în libertate

Este vorba despre administratorii firmei de transport persoane „Filadelfia” din Bistriţa. Procurorii DIICOT au efectuat, marţi seara, percheziţii la domicilii şi sediile firmei.
Tribunalul Alba a dispus faţă de inculpaţi măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile şi respectarea următoarelor obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să se prezinte la organele de poliţie desemnate cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
Instanţa atrage atenţia inculpaţilor că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce îi revin, măsura luată se va înlocui cu măsura arestării preventive.

Hotărârea Tribunalului Alba nu este definitivă, poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, iar competenţa de soluţionare a recursului revine Curţii de Apel Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News