Connect with us
Advertisement

Eveniment

Declarațiile lui Klaus Iohannis: Nu e momentul să lăsăm garda jos. Alegerile se pot organiza, problema este campania electorală

Publicat

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut prima reacție oficială după ce, astăzi, GCS a anunțat 555 de noi cazuri de coronavirus în România. Acesta și-a anunțat intervenția în timpul unei vizite la Institutul Cantacuzino.

Acesta i-a chemat pe jurnaliști și le-a transmis că va vorbi cu ei, după ce va inspecta instituția.

”O să vă spun câteva lucruri foarte importante”, a precizat, pe un ton extrem de serios, șeful statului.

Principalele declarații: 

Dacă respectăm normele avem o șansă bună să trecem mai departe cu cât mai puține persoane îmbolnăvite.

Aproape 45 de mii de teste au fost prelucrate în ultimele zile, ceea ce este foarte notabil. În afară de aceste prelucrări de teste, care sunt acțiuni de rutină se face cercetare și se pregătește și producție de diferite materiale.

Este evident că trebuie să vorbim și despre pandemie, despre COVID 19. Azi e o zi tristă, avem număr record de persoane găsite cu noul coronavirus, peste 550 de persoane detectate de ieri până azi.

Dragi români, suntem iată deja din martie în plină epidemie, în plină pandemie, și pot să spun că până acum câteva săptămâni lucrurile au mers destul de bine.

Să nu ne imaginăm că dacă este vară, scăpăm de virus. Din păcate, virusul merge cu noi și la mare și la munte. Nu ne-am dorit această boală. Ea ar fi venit indiferent de cine ar fi fost la guvernare.

Am trecut prin starea de urgență și am reușit să ținem evoluția sub control. Lucrurile din păcate nu au evoluat așa cum ne-am fi dorit cu toții.

Revin la ce am mai spus, răspunderea în acest moment este partajată între autorități și cetățeni. A fost o perioadă foarte dificilă și ar fi păcat să dăm cu piciorul la rezultatele bune.

Măsurile sunt foarte simple: masca, distanța și evident spălat pe mâini. Pe de altă parte, trebuie să fim atenți la ce ne spun unii și alții. În loc să fim toți de aceeași parte, politicienii să sprijine guvernul, vedem că sunt politicieni care vor să exploateze electoral această pandemie.

Este o cale eronată. Suntem într-o situație foarte complicată. Este momentul să lăsăm divergențele politice și să ne concentrăm pe soluții. Solicit parlamentului să ia în dezbatere în regim de urgență legea care clarifică carantina și izolarea pentru a reda autorităților acest instrument.

Nu putem să închidem țara și să plecăm undeva.

Nu vorbim de măsuri pur administrative. Vorbim de o pandemie foarte periculoasă. Să respectăm normele.

Se impune accelerarea procedurilor parlamentare pentru a avea o lege. Legislația este slabă. Tolul nostru este să facem o legislație modernă și da, constituțională.

Alegerile locale în septembrie se pot organiza. Dacă respectăm regulile. Nu evenimentul de alegeri este problematic ci campania. Vom avea campanii mai degrabă pe mediul online.

Riscăm să ne îmbolnăvim, asta e mult mai grav decât starea de urgență sau de alertă. Cu toții ne dorim să reluăm viața normală. Cred că va mai dura până când ne putem relua viața normală.

Dacă vrem să ne și mișcăm, să funcționeze economia, să mergem la mare sau la munte, trebuie să respectăm aceste norme. Rolul  autorităților este să emită normele, rolul spitalelor să trateze bolnavii, rolul nostru este să nu ajungem la spital, este o boală foarte periculoasă”.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement