Definitivat 2027: ultima zi de înscriere pentru profesori este 9 octombrie. Calendarul examenului
Definitivat 2027. Profesorii debutanți care vor să susțină examenul național de definitivare în învățământ mai au timp doar până vineri, 9 octombrie 2026, să depună dosarele de înscriere la unitățile de învățământ în care sunt încadrați.
Termenul este prevăzut în calendarul oficial aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 5.614/2026. Proba scrisă este programată pentru 6 iulie 2027, iar rezultatele finale vor fi afișate în 21 iulie 2027. Alba24 a publicat deja calendarul complet al examenului de Definitivat.
Ultima zi pentru înscriere la Definitivat 2027
Candidații trebuie să depună dosarele de înscriere la unitățile de învățământ în care sunt încadrați cel târziu vineri, 9 octombrie 2026.
După încheierea perioadei de înscriere urmează verificarea dosarelor și desfășurarea etapelor prevăzute în calendar, inclusiv inspecțiile de specialitate.
Proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ este programată pentru 6 iulie 2027.
Rezultatele inițiale vor fi publicate în 13 iulie, iar rezultatele finale după soluționarea contestațiilor sunt prevăzute pentru 21 iulie 2027.
Calendarul complet al Definitivatului 2027
- Până la 9 octombrie 2026: înscrierea candidaților la unitățile de învățământ;
- 1-9 octombrie 2026: constituirea comisiilor județene de examen și a comisiei din București;
- 12-23 octombrie 2026: transmiterea, verificarea și avizarea dosarelor la inspectoratele școlare; informarea candidaților;
- Până la 12 februarie 2027: efectuarea primei inspecții de specialitate;
- Până la 28 mai 2027: efectuarea celei de-a doua inspecții și încheierea inspecțiilor de specialitate;
- 2-14 iunie 2027: completarea dosarelor și validarea datelor din aplicația informatică;
- 6 iulie 2027: proba scrisă;
- 13 iulie 2027: afișarea rezultatelor inițiale;
- 13-14 iulie 2027: depunerea contestațiilor;
- 14-20 iulie 2027: soluționarea contestațiilor;
- 21 iulie 2027: afișarea rezultatelor finale;
- 21-22 iulie 2027: transmiterea către Ministerul Educației și Cercetării a tabelelor cu profesorii promovați;
- 22 iulie-13 august 2027: validarea rezultatelor prin ordin de ministru.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)