Connect with us
Advertisement

Actualitate

Deputatul Florin Roman: PNL va depune în Parlament, la începutul lunii februarie, Legea salarizării unitare a bugetarilor

roman

Publicat

florin roman PNL este pregătit să depună în Parlament, la începutul lunii februarie, un proiect de lege care va pune capăt inechităților și dezechilibrelor existente în acest moment în domeniul salarizării bugetare, a transmis joi deputatul liberal de Alba, Florin Roman. 

„Avem nevoie de o lege echitabilă a salarizării unitare și nu de noi promisiuni făcute de PSD.

Rovana Plumb ne-a vorbit de o lege pe care nu a mai găsit-o nimeni în sertarele Ministerului Muncii, iar acum Olguța Vasilescu ne promite că va veni la vară cu legea salarizării unitare, tocmai când începe vacanța parlamentară, ca să nu avem parte de o dezbatere temeinică pe o temă extrem de importantă”, a transmis Florin Roman.

Proiectul de lege elaborat de PNL, cu o contribuție majoră a lui Gabriel Lungu, membru PNL Hunedoara și fost secretar de stat în Ministerul Muncii, a fost deja discutat cu marile confederații sindicale, cu structurile asociative ale autorităților locale, cu reprezentanți ai instituțiilor publice și se bucură de o largă susținere.

„Prevederile proiectului rezolvă nu doar inechitățile dintre angajații aceleiași instituții, dar și dezechilibrele existente între instituțiile bugetare. Dacă dorim performanțe profesionale și creșterea calității serviciului public trebuie să rezolvăm aceste probleme, iar proiectul elaborat sută la sută de specialiștii PNL va asigura o salarizare unitară , echilibrată a angajaților din sectorul bugetar.

De asemenea, proiectul PNL nu va împovăra excesiv bugetul de stat , deoarece știm că este esențială menținerea unui deficit bugetar în limitele stabilite la nivel european și nu putem veni cu propuneri nerealiste, care să afecteze politica bugetară a țării”, a explicat Roman.

Potrivit acestuia, Legea salarizării unitare adoptată în 2010, care nu a fost însă aplicată, avea un impact asupra bugetului de 54 miliarde de lei, cea despre care ne povestea Rovana Plumb ar fi avut un impact de 44 miliarde de lei, iar acest proiect, elaborat de PNL, are un impact de 26 miliarde lei.

Acest aspect, al impactului bugetar rezonabil, a convins și confederațiile sindicale, care au acceptat ca proiectul să fie aplicat în etape, în trei ani și jumătate.

„PSD a vorbit permanent în campanie despre legea salarizării unitare a bugetarilor și tocmai de aceea îi invităm pe parlamentarii social-democrați să susțină proiectul PNL, dacă își doresc cu adevărat o salarizare echitabilă în sectorul bugetar”, a mai transmis deputatul Florin Roman.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement