Connect with us
Advertisement

Actualitate

Deputatul independent Clement Negruţ a preluat conducerea interimară a Partidului Mişcării Populare în Alba

Publicat

Recent trecut în „barca” Partidului Mişcării Populare, de la PDL, deputatul Clement Negruţ a anunţat că a fost desemnat de către conducerea PMP să preia funcția de președinte interimar al organizaţiei din Alba. De asemenea, deputatul precizează că a fost numit membru în structura Consiliului Executiv Național al partidului.

Reamintim că deputatul de Alba Clement Negruţ a anunţat în 2 septembrie că părăseşte partidul care l-a propulsat în Parlament, PDL şi se înscrie în Mişcarea Populară, noua formaţiune iniţiată la nivel naţional. Acesta rămâne parlamentar independent.

“Părăsesc un partid care a renunţat să mai lupte, care a renunţat la valorile esenţiale care l-au propulsat la un moment dat, un partid marcat de blazare şi care nu îmi mai oferă nicio susţinere pentru îndeplinirea obiectivelor pe care le am ca parlamentar, chiar şi din opoziţie şi în care mă simt din ce în ce mai marginalizat. Am decis să fac o schimbare importantă în cariera mea politică. Nu este o decizie uşoară, mai ales după 15 ani în care am luptat în rândurile aceluiaşi partid”, a declarat atunci Clement Negruţ.

„Aleg Mișcarea Populară cu încrederea că în acest fel voi avea mai multe șanse pentru a-mi aduce la îndeplinire proiectele pe care mi le-am propus la început de mandat”, a precizat acesta.

Aici, mai multe detalii

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Mia Lupes

    vineri, 13.09.2013 at 16:23

    Bine, ma ! Umbla cu Miscarea….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement