Detalii de la primărie, despre amenajarea skatepark-ului la Alba Iulia: Se vor regăsi sugestiile practicanţilor de sporturi extreme
Potrivit precizărilor reprezentanţilor Primăriei, suprafaţa platformei propusă pentru acest obiectiv este de 1.868 mp. Preţul estimat în faza de studiu de fezabilitate include toate costurile, inclusiv proiectare, cerecetarea terenului (descărcare de sarcini arheologice), utilităţi, consolidare, sistematizare.
Valoarea estimată de către proiectant de 3.970.900 lei cuprinde toate aceste costuri, estimate după un sistem referenţial generat de HG 363 şi alte normative în vigoare, în care sunt specificate costurile maxime admise pentru fiecare tip de lucrare, mai arată sursa citată.
Administraţia locală susţine că „indiscutabil, costurile estimate vor putea scădea în urma procedurii de licitaţie cu peste 30%, inclusiv costurile de proiectare incluse in licitaţie”.
Estimarea costurilor pentru lucrări specifice:
Alei de acces: 247.000 lei
Platforme betonate: 402.000 lei
Iluminat: 46.000 lei
Mobilier urban: 218.000 lei
Amenajare protecţia mediului: 80.000 lei
Racord apă şi canalizare: 13.000 lei
Module şi elemente din compunerea skatepark-ului: 1.085.000 lei
Obiectivul de bazp (skateparkul propriu-zis) are un cost estimat de 1.561.000 lei şi se va amenaja pe o platformă cu suprafeţe variat accidentate, terasată, cu plan înclinat având în dotare rampe şi balustrade specifice pentru sportul cu role, skateboard sau bmx. Faţă de cota accesului pietonal din latura de est a Cetăţii se vor înregistra diferenţe de nivel de la -1,20 m până la -2,50 m.
În proiectarea acestui parc se vor regăsi sugestiile comunităţii practicanţilor de sporturi extreme, dar mai ales propunerile specialiştilor, existând posibilitatea de a se opta pentru variante alternative de proiectare. "Toate aceste componente cumulate sunt perfectibile în funcţie de aşteptările celor cărora li se adresează această investiţie. Chiar dacă, raportat la valoarea investiţiei, avem o comunitate aparent mică de tineri pasionaţi de sporturile extreme cu role, skateboard sau biciclete, vrem să realizăm un lucru bun, care să atragă cât mai mulţi locuitori şi turişti în zonă, o alternativă reală de petrecere a timpului liber. Valoarea reală va scădea în funcţie de ofertele operatorilor economici, dar să nu uităm că investiţia se realizează într-un sit istoric. Este un reper de dezvoltare pentru oraşul nostru, în care se vor regăsi tot mai mulţi tineri, o zonă civilizată şi optimă pentru practicarea acestui sport", declară primarul Mircea Hava.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (6)