Connect with us
Advertisement

Eveniment

Detaliile unei crime din Alba: Cum a încercat ucigașul să își ascundă urmele și cum a fost prins cu ajutorul unor cartele SIM

Publicat

”Să te mustre Domnul în inima ta și pe mama ta și pe nevasta ta” – afirmația care l-a enervat atât de tare pe Alexandru Capaș, din Ocna Mureș, încât a luat o secure și a lovit-o de mai multe ori în zona capului pe femeia cu care abia întreținuse mai multe acte sexuale.

Timp de aproximativ 30 de minute s-a uitat la ea cum moare, iar mai apoi i-a îngropat cadavrul sub cotețul de porci al casei din Războieni. Pentru fapta sa Alexandru a fost condamnat de magistrații Tribunalului Cluj la 13 ani de închisoare cu executare. 

Mai șocant este faptul că Alexandru în timpul consilierii nu a arătat semne de vinovăție și mai mult de atât a declarat că se pregătea să se sinucidă. 

Detaliile din noaptea crimei dar și cum a fost prins bărbatul au fost relatate pas cu pas, de procurori, iar acestea au fost făcute publice în motivarea instanței din Cluj. 

Femeia era de negăsit de prieteni și nici la muncă nu a mai ajuns

M.M. Claudia avea 41 de ani și lucra la Spitalul de Ortopedie din Cluj ca infirmieră. La data de 17 februarie, o prietenă a acesteia a raportat la poliție că nu mai știe nimic de Claudia din data de 8 februarie și nici în ziua de 15 nu a mers la lucru.

În urma reclamației, polițiștii din Cluj au demarat o anchetă. Încă de la primele verificări au observat că femeia nu își planificase o călătorie pe termen lung.

CITEȘTE ȘI: CRIMA de la Războieni: Bărbatul care a omorât-o cu un topor pe femeia din Cluj, ARESTAT PREVENTIV

Acasă la femeie centrala termică era pornită, așternuturile erau răvășite în pat și nu lipsea nicio valiză sau geantă de voiaj.

Mai mult de atât, femeia nu și-a anulat planurile sau întâlnirile pe care le avea cu alte persoane. Odată cu trecerea timpului s-a conturat varianta ca dispariția femeii să nu fie una voluntară, așa că polițiștii au deschis o anchetă în rem pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

Primul lucru le care l-au făcut anchetatorii au fost să verifice starea cartelelor SIM ale femeii

Cele două cartele SIM au devenit inactive în data de 9 februarie. Mai mult, în perioada 1 ianuarie 8 februarie 2020, anchetatorii au descoperit o corespondență foarte activă între Claudia și Alexandru Capaș.

Imediat, polițiștii au luat legatura cu Alexandru, bărbatul de 47 de ani din Războieni. La prima audiere, în calitate de martor, Capaș, ”a recunoscut existența a două întâlniri cu victima, care, fiind căsătorită, a intenționat să inițieze o relație de concubinaj cu acesta”, se arată în motivarea instanței.

”Cu toate acestea, Alexadnru Capaș a adoptat o poziție nesinceră, încercând inducerea în eroare a organelor de anchetă prin prezentarea unor date geografice, a unor secvențe temporale, respectiv a unor cronologii eronate, prin care a încercat să acrediteze ipoteza unei relații scurte cu victima și anume câteva conversații telefonice în cursul lunii februarie 2020, respectiv două întâlniri, petrecute la 02.02.2020 și 08.02.2020”, se arată în documentul citat.

Mai exact, Capaș încerca să își ascundă urmele.

Elementul esențial al anchetei

Un element esențial al anchetei pe care Capaș l-a ascuns a fost acela al momentului despărțirii de victimă. Alexandru a mințit că s-a despărțit de Claudia, pe raza municipiului Cluj-Napoca, dar listingul apelurilor sale telefonice l-au plasat toată ziua în perimetrul Ocna Mureș – Războieni.

Prezența femeii în Războieni a fost surpsinsă de camerele de supraveghere din gara CFR și după ce ieșea din gară și se îndrepta către locuința bărbatului.

Pus în fața dovezilor incontestabile Alexandru Capaș și-a recunoscut fapta.

Ce s-a întâmplat în noaptea crimei și de la ce a pornit totul 

Soția bărbatului decedase doar în urmă cu patru luni, iar Alexandru încă suferea după moartea ei, fiind potrivit motivării instanței foarte afectat de pierderea suferită. Mai mult, bărbatul este de religie penticostală și nu voia să fie văzut în prezenta altei femei, la așa scurt timp după moartea soției.

Din acest motiv după ce a luat-o pe femeie de la gară s-au plimbat pe câteva străzi din oraș, până când soarele a asfințit pentru a nu fi văzut de vecini când intră pe poartă cu o femeie.

Ajunși în casa bărbatului, cei doi au întreținut mai multe acte sexuale. În jurul orei 23.00 – 00.00, între cei doi a început o discuție tensionată legate de  intenția femeii de a avea o relație extraconjugală cu acesta.

În acel moment, potrivit magistraților, femeia ar fi jignit-o pe fosta soție a bărbatului.

CITEȘTE ȘI: CRIMA de la Războieni: Bărbatul care a ucis o femeie și a îngropat-o în cotețul pentru porci, trimis în judecată pentru omor

”Să te mustre Domnul în inima ta și pe mama ta și pe nevasta ta”, ar  fi spus Claudia, fapt care l-ar fi înfuriat la culme pe Alexandru. Atunci, acesta a luat securea cu care tăia de obicei lemne. Femeia se afla cu spatele la el. Cu securea în mână, acesta a lovit-o pe femeie în zona cefei de mai multe ori, până când aceasta a căzut la pământ într-o baltă de sânge.

Claudia nu a murit pe loc

Timp de aproximativ 30 de minute, femeia era într-o baltă de sânge, avea ochii deschiși, dar nu îi putea mișca sau vorbi. Alexandru a privit-o cum moare, iar după ce acest fapt s-a petrecut, bărbatul a început să caute o modalitate de a scăpa de cadavru.

”(…) Singurul lucru de care i-a păsat de fapt , după cum rezultă din declarația dată, a fost imaginea sa în comunitate, nedorind ca vecinii să afle că duce o femeie în locuința sa la atât de puțin timp după decesul soției. Acesta a fost motivul pentru care, atunci când victima a venit cu trenul în localitatea inculpatului, s-a plimbat cu aceasta pe stradă până când s-a întunecat, abia apoi s-au deplasat la locuința sa. Pentru același motiv și-a continuat viața după uciderea victimei ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, timp de 20 de zile. Deși inculpatul a afirmat că a făcut acest lucru pentru a pregăti propria sinucidere, nimic nu relevă faptul că ar fi avut această intenție”, se arată în motivarea instanței.

Cum a scăpat de cadavru

Alexandru a învelit cadavrul femeii cu pătura care se afla pe pat când a lovit-o cu securea. După ce a învelit-o cu pătura a legat cadavrul cu sârmă. Apoi a săpat în cotețul de porci o groapă de aproximativ 50 de centimetri unde a aruncat cadavrul și l-a acoperit cu pământ.

Mai mult de atât, a dat foc hainelor și bunurilor femeii, inclusiv unui telefon mobil.

Pedeapsa

Pentru faptele sale, magistrații Tribunalului Cluj l-au condamnat pe bărbat la 13 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

CITEȘTE ȘI: Crima care a șocat județul Alba, în februarie: Închisoare pentru bărbatul care a ucis o femeie și a îngropat-o într-un coteț

Însă, bărbatul a făcut apel, iar dosarul s-a mutat pe rolul instanței superioare, la Curtea de Apel Alba Iulia.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement