Actualitate
Din 2015, elevii ar putea învăța la școală cum se face resuscitarea cardiorespiratorie. Propunere pentru săptămâna „Şcoala Altfel”
Elevii ar putea învăţa la şcoală, de anul viitor. cum se face resuscitarea cardiorespiratorie. Orele vor fi organizate în cadrul unui program realizat de Societatea Română de Cardiologie, în colaborare cu medicina de urgenţă, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei Naţionale. Preşedintele Societăţii Române de Cardiologie, a precizat, joi, că ar fi necesare, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), doar două ore de curs de acest fel pe an, la care să fie predate noţiunile de bază.
Potrivit secretarului de stat din Ministerul Sănătăţii Dorel Săndesc, acest curs ar putea fi implementat în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel”.
Declaraţiile au fost făcute la anunţarea proiectelor SRC pentru următorii trei ani, acestea urmând să aibă ca obiectiv prioritar prevenirea bolilor cardiovasculare.
„Strategia noastră pentru următorii trei ani va fi de tip cardiologie aplicată, prin aceasta înţelegându-se implicarea activă a Societăţii de Cardiologie în deciziile de politică sanitară dedicate ameliorării stării de sănătate cardiovasculară a populaţiei”, a precizat dr. Tatu-Chiţoiu.
Astfel, la iniţiativa SRC, de la 1 ianuarie 2015 va fi activă o aplicaţie online de autodiagnostic al hipertensiunii arteriale. „Utilizând această aplicaţie, oricine va putea să înveţe să îşi măsoare singur tensiune arterială, fără a fi nevoie să apeleze la cadrele medicale”, au spus cei de la SRC despre unul dintre proiecte.
SRC îşi propune şi să contribuie, prin experţii săi, atât la identificarea cauzelor pentru care mortalitatea cardiovasculară este mare, cât şi la identificarea şi implementarea soluţiilor ce pot duce la ameliorarea acestei situaţii.
Potrivit SRC, bolile cardiovasculare sunt responsabile pentru cele mai multe decese la nivel naţional, 60% dintre români murind din cauza unei astfel de afecţiuni, faţă de media europeană de 46%.
Tot în România, la fiecare nouă minute, un om este diagnosticat cu sindrom coronarian acut (risc mare de infarct miocardic).
sursa: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News