Actualitate
Din 2016: Amenzile se plătesc înaintea taxelor locale. Orice ban virat primăriilor ajunge automat la amenzi
De anul viitor, amenzile vor fi primele datorii care se achită la bugetul local, înaintea taxelor pentru clădiri și mașini, potrivit noului Cod de procedură fiscală, care modifică ordinea de stingere a obligațiilor fiscale.
În prezent, contribuabilii pot alege ce tipuri de datorii plătesc mai întâi la bugetele locale. Noul Cod de procedură fiscală, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016, modifică ordinea de stingere a obligațiilor fiscale.
Astfel, la art 165, alin 2, este prevăzut că „în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local cu suma plătită se sting cu prioritate amenzile contravenționale individualizate în titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligație fiscală”.
Este vorba, în principal, de amenzi date de poliția rutieră sau de poliția locală pentru încălcarea normelor de circulație, de parcare sau de conviețuire și ordine publică.
Ineficiența colectării amenzilor a dus la reintroducerea plății lor cu prioritate, în noul Cod de procedură fiscală. Prevederea a mai existat în legislație înainte de 2012, an în care ordinea de stingere a obligațiilor fiscale a fost modificată, permițându-le contribuabililor să aleagă datoriile pe care le plătesc cu prioritate.
sursa: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News