Connect with us
Advertisement

Actualitate

CODUL RUTIER se schimbă din 6 februarie. REGULI pentru cei care transportă copii mai mici de trei ani

Publicat

copii masina Noile prevederi ale Codului Rutier, referitoare la transportul minorilor, vor intra în vigoare în data de 6 februarie. Executivul a actualizat regulamentul pentru aplicarea Codului Rutier în luna ianuarie, printr-un act normativ publicat în Monitorul Oficial. Modificările vin după ce, în toamna lui 2014, în legislaţia rutieră au fost introduse noi prevederi referitoare la transportarea copiilor în vârstă de până la trei ani.

Citește și Noul COD RUTIER 2015: De vineri, vorbitul la telefon „costă” cât un smartphone. Ce trebuie să respecte şoferii şi pasagerii

Din septembrie 2014, şoferii sunt obligaţi să se asigure că, pe timpul conducerii maşinii, minorii poartă centura de siguranţă sau sunt transportaţi în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate. De asemenea, a fost interzisă transportarea copiilor în vârstă de până la trei ani în autovehicule neechipate cu sisteme de siguranţă.

Nerespectarea de către conducătorii auto a acestor dispoziţii este egală cu trei puncte de penalizare. Copiii care au o înălţime de până la 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule care au sisteme de siguranţă pentru şofer şi pasageri numai dacă sunt fixaţi/ prinşi cu un dispozitiv de fixare în scaun pentru copii.

Aceeaşi regulă este valabilă şi pentru copiii care au peste 135 cm înălţime, dar pentru ei există şi alternativa purtării centurii de siguranţă, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei.

Potrivit noilor reguli, este obligatoriu ca dispozitivele de fixare în scaun să fie omologate şi adecvate pentru caracteristicile fizice ale copiilor. Obligaţiile privind dispozitivele de fixare nu se aplică atunci când este vorba de maşini destinate transportului public de persoane sau de taxiuri. Totuşi, este obligatorie supravegherea copilului de către o altă persoană în afară de şofer.

De asemenea, obligaţia folosirii dispozitivului de fixare sau a centurii de siguranţă nu se aplică dacă minorul este scutit de un medic de la purtarea sistemelor de siguranţă. Copiii pot fi transportaţi în această situaţie doar pe scaunele din spate şi dacă au mai puţin de trei ani, trebuie supravegheaţi de o altă persoană în afara de şofer.

Noile prevederi referitoare la transportul minorilor vor intra în vigoare în 30 de zile de la momentul publicării lor în Monitorul Oficial, adică începând cu data de 6 februarie 2015.

sursa: gândul

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Lucian

    duminică, 18.01.2015 at 12:30

    discutabile… sa vad eu politistul care sata cu ruleta sa imi masoare copilul sa vada daca are sub 135 cm …
    Dovada ca puterea legislativa romaneasca se plictiseste foarte tare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement