Eveniment
Direcțiile silvice județene ale Romsilva vor fi desființate. Din 41 vor rămâne 12. Reorganizarea reduce și numărul directorilor

Direcțiile silvice județene ale Romsilva vor fi desființate. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat joi, referitor la reorganizarea Romsilva, că din 41 de direcţii silvice județene vor rămâne 12 direcţii. În urma măsurilor propuse este preconizată o scădere de 90% a numărului de directori, care va aduce o economie de 19 milioane de lei la buget.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a prezentat joi, 24 iulie, câteva dintre propunerile vizate pentru reorganizarea Romsilva, printre acestea numărându-se mai puține direcții silvice, dar și mai puțini directori, scrie Agerpres.
Ea a menționat, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că reorganizarea Romsilva reprezintă o prioritate „zero” a mandatului său.
Direcțiile silvice județene ale Romsilva vor fi desființate. Din 41 vor rămâne 12
Propunerea de hotărâre de Guvern pentru reorganizarea Romsilva vizează regionalizarea direcțiilor silvice. În prezent există 41 de direcții silvice, câte una la nivelul fiecărui județ, însă proiectul prevede 12 direcții silvice.
„Asta înseamnă o scădere de aproape 70% din numărul de direcții silvice. Este o scădere necesară, inclusiv pentru eficientizarea activității Romsilva. Nu există o nevoie reală pentru 41 de direcții. Este nevoie de, inclusiv, o eficientizare. Prea mult aparat administrativ care funcționează pentru fiecare direcție”, a spus ministrul Mediului.
Totodată, este preconizată o scădere cu 90% a numărului de directori, în condițiile în care fiecare direcție silvică regională va avea un singur director. În prezent la nivelul fiecărei direcții există doi-patru directori. Reducerea numărului de directori va permite o economie de 19 milioane de lei, bani care urmează să fie utilizați de Romsilva pentru administrarea pădurilor.
Alba, Cluj și Hunedoara, unite într-o singură direcție silvică regională, cu sediul în Cluj-Napoca
Una dintre noile structuri va fi Direcția Silvică Regională Transilvania Vest, care va rezulta din comasarea direcțiilor silvice Cluj, Alba și Hunedoara.
Această regionalizare vine în cadrul unei reforme care își propune să crească eficiența și transparența în administrarea pădurilor statului, scrie Cluj24.ro.
Potrivit proiectului de Hotărâre aflat în consultare publică, noua Direcție Silvică Regională Transilvania Vest va avea sediul în municipiul Cluj-Napoca.
În nota de fundamentare a proiectului se arată că Romsilva va avea o structură centrală și alte 12 direcții silvice la care se adaugă Complexul Silva.
Structura centrală are rol de conducere și va fi organizată pe direcții, servicii și/sau compartimente.
Atât directorii din structura centrală, cât și directorii direcțiilor silvice vor fi angajați prin concurs cu contract de mandat pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată cu aceeași perioadă, condiționat de promovarea concursului de angajare.
Aceștia vor avea de îndeplinit indicatori de performanță financiari, nefinanciari și specifici din contractul de mandat, care vor stabiliți de către directorul general al Romsilva.
Cele 12 direcții silvice care vor rămâne în țară
Potrivit proiectului, cele 12 direcții silvice regionale sunt următoarele:
- Direcția Silvică Transilvania Vest, cu sediul în Cluj-Napoca
- Direcția Silvică Transilvania centru, cu sediul în Brașov
- Direcția Silvică Banat, cu sediul în Timișoara
- Direcția Silvică Crișana, cu sediul în Oradea
- Direcția Silvică Maramureș, cu sediul în Baia-Mare
- Direcția Silvică Moldova Centru, cu sediul în Iași
- Direcția Silvică Moldova Nord, cu sediul în Suceava
- Direcția Silvică Moldova Sud, cu sediul în Bacău
- Direcția Silvică Muntenia, cu sediul în Ploiești
- Direcția Silvică Oltenia Est, cu sediul în Pitești
- Direcția Silvică Oltenia Vest, cu sediul în Craiova
- Direcția Silvică Sud-Est, cu sediul în Buzău
Măsuri de eficientizare financiară
Propunerea de HG conține și măsuri de eficientizare financiară. Mai exact, vor fi separate următoarele activități: administrarea pădurilor, exploatarea lor, întreținerea drumurilor și valorificarea produselor lemnoase.
„Ne dorim să nu mai existe găuri negre în activități secundare pe care le desfășoară Romsilva, ca banii Romsilva să se ducă în principal către activitatea de bază, cea de administrare de păduri. Această activitate nu trebuie să fie eficientă neapărat din perspectivă economică, pentru că administrarea pădurilor are o grămadă de alte criterii sociale pe care trebuie să le urmărim.
În schimb, dacă Romsilva desfășoară activități secundare (…), acelea trebuie fie și eficiente din punct de vedere economic. Pentru că nu este normal să ducem bani de la activitatea principală, adică de la gestionarea și administrarea pădurilor, ca să acoperim gestionare de hoteluri sau orice altă activitate secundară”, a spus ministrul Mediului.
Directorii și șefii de ocoale vor avea criterii minimale de performanță
Hotărârea de Guvern urmează să conțină și indicatori de performanță financiari, iar directorii și șefii de ocoale vor avea criterii minimale de performanță.
Printre acestea vor figura:
- numărul orelor de formare,
- numărul activităților de instruire urmate,
- suprafețele din fondul forestier acoperite de mijloace de supraveghere video,
- identificarea arborilor remarcabili,
- identificarea insulelor de îmbătrânire.
Diana Buzoianu a declarat că Ministerul Mediului elaborează în prezent un pachet legislativ, care va conține și alte propuneri de reformă pentru Romsilva.
„O să venim și cu un pachet legislativ imediat în zilele următoare, de completare a hotărârii de Guvern”, a spus Diana Buzoianu.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News