Connect with us
Advertisement

Educație

Diriginții vor trebui să includă la ore activități de prevenire a violenței și consumului de droguri în școli

Publicat

Diriginții vor avea noi responsabilități. Vor trebui să includă, la orele de consiliere și orientare școlară, activități de prevenire a violenței și consumului de droguri.

Solicitarea vine de la Ministerul Educației.

Este vorba despre o adresă transmisă în atenția inspectoratelor școlare, potrivit edupedu.ro.

Potrivit documentului, se cere ”transmiterea, de către Inspectoratul Școlar Județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, către toate unitățile de învățământ din județ/municipiul București, a solicitării ca profesorii diriginți să integreze, în cadrul orelor de consiliere și orientare școlară, activități de prevenire a violenței în mediul școlar și consumului de substanțe”.

Alte solicitări:

  • „desemnarea unei persoane responsabile, la nivel de ISJ/ISMB, cu prevenirea fenomenului de violență și al consumului de substanțe în școli (dacă nu există deja);
  • inițierea unei analize interinstituționale a fenomenului violenței și consumului de substanțe la nivel județean, urmată de formularea și asumarea, la nivel județean, a unor măsuri necesare pe termen scurt (până la finalul anului școlar 2022-2023) și pe termen lung (anul școlar 2023-2024), împreună cu Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), Birourile de Siguranță Școlară (BSS), Centrele de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA), până la data de 24 mai 2023;
  • coordonarea organizării unor sesiuni de informare, împreună cu reprezentanții poliției, pentru elevi, cadre didactice și părinți, privind riscurile și consecințele faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, la nivelul unităților de învățământ propuse de ISJ/ISMB, până la finalul anului școlar 2022-2023;
  • coordonarea organizării unor sesiuni de informare, împreună cu Centrele de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, pentru cadrele didactice pe tema semnelor și simptomelor consumului de droguri la copii și tineri, în unitățile de învățământ propuse de ISJ/ISMB, până la finalul anului școlar 2022-2023;
  • organizarea unor sesiuni de coordonare între consilierii școlari, respectiv mediatorii școlari, la nivel județean, pe tema prevenirii și managementului cazurilor de violență în școală, până la finalul anului școlar 2022-2023”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement