Actualitate
Dîrzu le-a cerut vineri demisiile. Ponta i-a liniştit duminică: Şefii din deconcentrate susţinuţi de PNL nu vor fi schimbaţi
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2013/11/victor-ponta-premier.jpg)
Victor Ponta a răspuns, duminică, la Palatul Victoria, unei întrebări adresate de jurnalişti care doreau să afle dacă există un memorandum al PSD care prevede ca 1.500 de funcţionari publici, susţinuţi de PNL, să fie disponibilizaţi după ruperea USL.
„Chiar e o poveste. Nu există aşa ceva”, a spus premierul.
El a susţinut că informaţiile apărute în acest sens sunt, de fapt, dezinformări.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/Tobimar-Angajari.gif)
N-ai din ce, că miniştrii, secretarii de stat care au fost, au fost, restul din ce, cred că nici nu avem 1.500 cu totul. Sunt prostii, mai ales că la nivel local, acum, dacă-şi fac majorităţile PNL-PDL, probabil că o să-i dea afară pe-ai noştri de peste tot”, a mai spus Ponta.
Vineri, președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a declarat că în județul Alba încă nu a făcut calcule cu privire la posibilele schimbări în funcții ale viceprimarilor PSD, însă „ne gândim la alții pe care să îi schimbăm noi. Ne mai gândim că, dacă tot USL nu mai trăiește în județul Alba și nici la nivel național, așteptăm demisii.”
Citeşte şi Reacție PSD la alianța PDL-PNL din județ: „Așteptăm demisii de la directorii de instituții puși în funcție de liberali”
sursă: mediafax
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/02/artinstall4.gif)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)