Discuții informale la Cotroceni: Președintele se întâlnește pe rând cu președinții partidelor. După ce a vorbit deja cu Dominic Fritz și Sorin Grindeanu, Nicușor Dan discută joi cu Ilie Bolojan și Kelemen Hunor.

Publicitate

Președintele încearcă să găsească soluții la criza politică, după căderea Guvernului provocată de moțiunea de cenzură a PSD și AUR.

Liberalii nu mai vor să se întoarcă la guvernare alături de PSD. Nici USR nu mai vrea acest lucru.

”Dacă au majoritate să răstoarne guvernul, PSD și AUR au majoritate și să formeze guvern” a spus Bolojan, miercuri seară.

Pe de altă parte, PSD este în impas: cere un guvern cu liberalii dar fără Bolojan.

Publicitate

În plus, dau asigurări că nu vor nici un guvern cu AUR. Asta în condițiile în care colaborarea cu partidul extremist pentru moțiunea de cenzură a generat un șoc la nivelul partenerilor europeni ai acestui partid.

Nicușor Dan vrea refacerea coaliției, dar nu are soluții pentru acest lucru. În aeastă situație, presa centrală scrie că ar putea propune fie un premier de la PSD (care să formeze un guvern minoritar), fie un premier tehnocrat.