Actualitate
DNA propune ca eliberarea condiţionată a condamnaţilor să fie posibilă doar după recuperarea prejudiciului
Procurorii DNA au înaintat Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) o propunere legată de eliberarea condiţionată a condamnaţilor. Mai exact, procurorii anticorupţie vor ca membrii comisiilor din penitenciare să verifice dacă deţinuţii au achitat prejudiciul din dosar, înainte de a pleca acasă.
DNA a sesizat conducerea Parchetului General cu analizarea oportunității promovării unui Recurs în Interesul Legii (RIL) în materia dispozițiilor liberării condiționate, considerând că acestea trebuie să fie aplicabile dacă persoana condamnată a achitat prejudiciul.
Potrivit unui comunicat remis de procurorii anticorupţie, examinarea jurisprudenței naționale existente a evidențiat orientări ce relevă caracterul neunitar al acesteia.
„Unele instanțe, analizând legea aplicabilă și având în vedere succesiunea mai multor legi penale (…) ce instituie obligația de aplicare a legii penale mai favorabile, precum și decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 și având în vedere că instituția liberării condiționate constituie o modalitate de executare a unei părți din pedeapsa închisorii, au considerat că analiza cererii de liberare condiționată trebuie să aibă în vedere legea penală mai favorabilă, indiferent că legea penală mai favorabilă a fost avută în vedere și la condamnare și indiferent de legea avută în vedere la momentul începerii executării pedepsei. Alte instanțe (…) au considerat că pedeapsa pronunțată și aplicată trebuie să aibă în vedere dispozițiile codului penal sub imperiul cărora s-a aplicat pedeapsa”, se arată în comunicatul citat.
Conform aceleiași surse, argumentele existente în cuprinsul unor hotărâri judecătorești pleacă de la premisa că obiectivul principal al procedurii în care se realizează analiza cererii de liberare condiționată este ca un condamnat să beneficieze la liberarea condiționată de cele mai favorabile condiții, indiferent de legea avută în vedere la momentul începerii executării pedepsei, formulării cererii de liberare condiționată sau al condamnării definitive.
„Exprimându-ne opinia, considerăm că legea penală avută în vedere la momentul cererii de liberare condiționată ar trebui să se refere la dispozițiile în vigoare în raport cu data formulării cererii. În succesiunea legilor penale constatăm că de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict și până la încetarea sau stingerea acestui raport, prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, pot interveni una sau mai multe legi penale, iar legea aplicabilă este legea penală mai favorabilă”, se precizează în document.
În opinia DNA, liberarea condiționată nu reprezintă un drept al condamnaților, ci „doar o vocație pe care o au, prin voința legiuitorului, toți condamnații după ce au executat fracțiunile de pedeapsă stabilite de lege și îndeplinesc condițiile exprese”, iar dispozițiile din codul penal în vigoare prevăd în mod expres că liberarea condiționată poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat fracția și dacă a îndeplinit integral obligațiile civile.
„Considerate a fi mai severe aceste condiții, nu sunt aplicate de către unele instanțe, nici în situația în care condamnarea definitivă s-a dispus prin aplicarea dispozițiilor din noul cod penal, care la momentul condamnării reprezentau legea penală mai favorabilă. Așa fiind, în astfel de situații, dispozițiile Curții Constituționale privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile nu se mai regăsesc. Practic, o astfel de interpretare determină împărțirea aplicării dispozițiilor legale în mai multe categorii”, se mai arată comunicatul DNA.
sursa: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News