Connect with us
Advertisement

Câmpeni

DOCUMENT: Neregulile de la spitalul din Câmpeni se confirmă. Zeci de mii de lei trebuie returnați către CJAS Alba

colaj spital

Publicat

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Alba are de recuperat aproape 47.000 de lei de la Spitalul Orășenesc din Câmpeni, după ce, în urma unui control, instituția a constatat ”încălcarea unor prevederi contractuale de furnizare de servicii medicale spitalicești”.

De asemenea, CJAS a recuperat deja 5.600 de lei reprezentând contravaloarea a șapte Foi de Observație Clinică Generală, întocmite de spital pentru șapte pacienți care nu se aflau în incinta spitalului în momentul unui control inopinat desfășurat în decembrie.

Informațiile au fost furnizate la solicitarea ziarului Alba24.ro, după ce directorii Spitalului Orășenesc Câmpeni au contestat informațiile dintr-un articol legat de control.

În articolul respectiv se amintea doar despre un control efectual la instituția medicală, în urma căruia ar fi rezultat șapte internări fictive la secția de Ginecologie, în condițiile în care pacientele internate nu se aflau în incinta spitalului.

Nemulțumirea directorilor spitalului

Directorii spitalului ne-au solicitat să ne facem publice sursele, în caz contrar amenințând că ne vor acționa în instanță și ne vor cere daune pentru ”grave prejudicii aduse Spitalului Orășenesc Cîmpeni”.

CITEȘTE ȘI: Anchetă pentru internări fictive, la secția de ginecologie a Spitalului Orășenesc din Câmpeni

”Având în vedere articolul publicat în data de 07.12.2018 pe site-ul dumneavoastră, cu privire la ”Ilegalități – internări fictive la Spitalul Orășenesc Cimpeni” vă facem cunoscut faptul că aceste informații nu au corespondent în realitatea faptică, așa cum rezultă și din concluziile Raportului de verificare al Casei de Asigurări de Sănătate Alba.

Întrucât cele prezentate de dumneavoastră aduc grave prejudicii Spitalului Orășenesc Cimpeni, vă solicităm să ne dezvăluiți sursa dumneavoastră și modul în care ați verificat inforațiile publicate.

În situația în care nu veți da curs solicitării noastre, ne vedem nevoiți să vă acționăm în instanță și să solicităm daune pentru prejudiciul suferit” se arată în somația semnată de managerul Spitalului, dr. Daniel – Ioan Senila și de directorul medical, dr. Lacramioara Morar.
Concluziile raportului Casei de Asigurări de Sănătate Alba, invocat de cei doi directori ai spitalului pentru a spune că informațiile din articol ”nu au corespondent în realitatea faptică”, arată însă altceva: de fapt, ”realitatea faptică” este chiar depășită.

Vezi și: Șefii Spitalului Cîmpeni neagă internările fictive. Alba24 amenințață cu instanța și somată să-și dezvăluie sursele

Asta în condițiile în care pentru cele constatate în data de 6 decembrie, Spitalul Orășenesc Câmpeni a plătit către CAS Alba, un debit de peste 5.000 de lei. 

Pe lângă controlul din data de 6 decembrie, inspectorii CAS au mai verificat concordanța între serviciile medicale contractate, raportate de către furnizor și decontate de către CAS Alba, și au mai descoperit mai multe încălcări a unor prevederi. Pentru aceste  Spitalul Orășenesc Câmpeni, are un debit de plătit către CAS Alba de 46.973,50 lei. 

În data de 13 decembrie, inspectorii au revenit la Câmpeni într-un alt control, nemaifiind descoperite nici un fel de probleme. 

Răspunsul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Alba:

”1. În data de 06.12.2018 s-a efectuat un control inopinat la Spitalul Orășenesc Câmpeni, având ca obiectiv verificarea prezenței pacienților care figurau internați pe secțiile și compartimentele spitalului. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că nu erau prezenți în incinta spitalului un număr de 7 (șapte) pacienți care aveau întocmite Foi de Observație Clinică Generală.

doc

Pe baza celor constatate, contravaloarea celor 7 (șapte) Foi de Observație Clinică Generală, în suma totală de 5.603,69 lei s-a constituit debit în sarcina Spitalului Orășenesc Câmpeni și s-a recuperat integral de la acesta. 

2. De asemenea s-a desfășurat o acțiune de control la Spitalul Orășenesc Câmpeni, având ca obiective concordanța între serviciile medicale contractate, raportate de către furnizor și decontate de către CAS Alba și serviciile consemnate în evidențele specifice, existente la nivelul spitalului, respectiv alte aspecte constatate cu ocazia controlului.

În urma verificărilor efectuate, în ceea ce privește concordanța între serviciile medicale contractate, raportate de către furnizor și decontate de către CAS Alba și serviciile consemnate în evidențele specifice, existente la nivelul spitalului, au rezultat încălcarea unor prevederi contractuale, așa cum ele au fost menționate în contractele de furnizare de servicii medicale spitalicești încheiate între spitalul Orășenesc Câmpeni și CAS Alba.

Ca urmare a încălcării unor prevederi contractuale de furnizare de servicii medicale spitalicești încheiate între Spitalul Orășenesc Câmpeni și CAS Alba, suma de 46.973,50 lei s-a constituit debit în sarcina Spitalului Orășenesc Câmpeni și se va recupera de la acesta.

Referitor la alte aspecte constatate cu ocazia controlului, meniționăm următoarele:

În data de 13.12.2018 a fost verificată prezența pacienților pe secțiile și compartimentele spitalului. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că toți pacienții care aveau întocmite Foi de Observație Clinică Generală erau prezenți în saloane.

Față de aspectele mai sus menționate, concluzionăm că există totuși o prezumție de realitate a serviciilor medicale raportate” se arată în raportul CAS Alba, transmis către Alba24. 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement