Eveniment
Doi bărbați din Alba, recidiviști, arestați pentru viol. Și-au lovit victima cu pumnii și au amenințat-o cu cuțitele
Doi bărbați din comuna Șpring au fost arestați preventiv, fiind urmăriți penal pentru viol. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș au constatat, din primele cercetări, că fapta ar fi fost comisă cu violență.
Unul dintre agresori are 37 de ani și celălalt 48 de ani. Ambii sunt recidiviști și erau deja reținuți de Poliție, din 25 martie. Fapta s-ar fi petrecut în noaptea de 24/25 martie, la locuința unuia dintre ei, din comuna Șpring.
Procurorii au reținut că:
”ambii inculpați au întreținut raporturi sexuale normale și orale cu victima”,
la locuința unuia dintre inculpați de pe raza comunei Șpring.
Acestea s-ar fi întâmplat în noaptea de 24/25 martie 2024, în intervalul orar 22.00-8.00.
Lovită cu pumnii, amenințată cu cuțite
Fapta s-ar fi petrecut ”pe fondul consumului de alcool, prin constrângere fizică, respectiv prin lovirea cu pumnii în diferite zone ale corpului și prin amenințarea cu moartea” a femeii de 49 de ani. Cei doi ar fi folosit și două cuțite cu care au amenințat-o pe victimă.
Femeia ”a suferit leziuni corporale care necesită pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale”, mai comunică Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeș.
A încercat să fugă
Procurorii mai precizează că ”cei doi au lipsit-o de libertate pe persoana vătămată în acest interval de timp, întrucât nu au lăsat-o să părăsească imobilul respectiv”. Femeia ”și-a manifestat verbal această dorință în repetate rânduri”.
Când a încercat să fugă pentru a scăpa de agresiunile acestora, ”a fost prinsă și obligată să rămână în incinta imobilului”, potrivit sursei citate.
Ca urmare a propunerii procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, în 26 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sebeș a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News