furt casa Doi tineri de 20 ani, respectiv 18 ani din comuna Bucerdea Grânoasă sunt cercetaţi pentru furt calificat, după ce, în luna ianuarie, au escaladat gardul unei locuințe și au sustras dintr-o anexă un aparat de sudură.

Poliţiştii Postului de Poliţie Bucerdea Grânoasă i-au identificat pe doi tineri din comună ca persoane bănuite de comiterea unui furt ce a fost sesizat poliţiei la data de 28 ianuarie.

Publicitate

Din primele cercetări efectuate a rezultat că la data de 16 ianuarie, S.C.R, de 20 de ani, împreună cu Ţ.S., de 18 ani, au escaladat gardul unei locuinţe din Bucerdea Grânoasă , iar dintr-o anexă au sustras un aparat de sudură.

Ulterior l-au dezmembrat şi l-au valorificat la un centru de colectare a produselor reciclabile din municipiul Blaj.

Pe numele celor doi tineri a fost întocmit dosar penal în care sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90