Connect with us
Advertisement

Eveniment

Doi tineri prinși sub influența drogurilor la volan pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Au fost testați pozitiv pentru canabis

Publicat

Doi șoferi au avut test pozitiv pentru droguri, după ce au fost opriți pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Au fost depistați în cadrul unor acțiuni organizate de Poliția Autostrăzi.

La testarea cu aparatul Drugtest, în ambele cazuri rezultatul a fost pozitiv la substanța canabis, a anunțat IPJ Sibiu.

Este vorba despre un cetățean străin, în vârstă de 36 de ani, oprit joi, 9 februarie, în jurul orei 12.30, la km. 316 (zona Sebeș, județul Alba), pe sensul Deva (Sebeș) – Sibiu.

Citește și Șofer care conducea cu peste 200 km/h pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu, prins de Poliție. Cât timp a rămas fără permis

Al doilea este un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Bihor. A fost oprit vineri, 10 februarie, în jurul orei 12.30, la km. 260 (zona Cristian, județul Sibiu), pe aceeași direcție, Deva (Sebeș) – Sibiu.

Ambii conducători auto au fost însoțiți la unități medicale unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism, în cauză fiind deschise dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva vor continua acțiunile de prevenire și combatere a încălcării normelor rutiere.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement