Politică
Dorin Nistor: „Rezultatul guvernării USL este un dezastru. Alba face parte dintre județele afectate de măsurile luate de guvern”
Prezent în cadrul unei conferinţe de presă a PDL Alba, vicepreşedintele partidului Dorin Nistor a declarat că deși promisiunile electorale au fost fără precedent și fără suport, este evident că rezultatul guvernării USL este un dezastru. Singura soluție pentru a reuși să acopere cheltuirea ineficientă a banului public este introducerea de noi taxe și bineînțeles aplicarea de amenzi „cu nemiluita” tuturor celor care mai desfășoară o activitate comercială, de producție sau de prestări servicii.
„Anul 2013 a fost anul <minune>, deși am avut creştere economică, nu am avut locuri de muncă noi create; investițiile noi nu au apărut, e adevărat că nici nu a avut și nici nu are acest guvern un plan concret de investiții. Se guvernează doar la televizor prin scandaluri continue care nu fac decât rău României, statul de drept este călcat în picioare, nu se întreprinde nimic pentru a opri evaziunea fiscală, în schimb se aplică amenzi cu nemiluita în orice situație pe probleme de formă, iar fondul nu contează.
Oamenii din Alba au fost intoxicați în presă de politicienii de la București, dar și de cei de pe plan local, că reorganizările din instituții nu îi va afecta sub nici o formă, ba chiar va face ca instituțiile să funcționeze mai eficient.
Dar rezultatul este total diferit, pentru că sute de oameni din Alba și-au pierdut locul de muncă, unele insituții și-au mutat total activitatea din județul Alba, oamenii trăiesc sub amenințarea continuă a detașării prin alte județe sau prin desființarea locului de muncă printr-o simplă ordonanţă de guvern, activitatea economică se contractă și astfel a rezultat și din mediul privat o reducere a locurilor de muncă.
Dacă analizăm salariul net aferent lunii decembrie 2013 în judetul Alba, observăm că acesta este de 1397 lei adică cu 1,2 % mai mic decât cel din decembrie 2012 și asta în condițiile în care avem crestere economică. În decembrie 2013, în judeţul Alba salariul mediu net este cu 20,63% mai mic decât salariul mediu la nivel național, care este cu 363 lei mai mare, adica de 1.760 lei. Comparând indicele câstigului salarial real (puterea de cumpărare) pe județul Alba, din decembrie 2013 cu cel din decembrie 2012, observăm că este de 97,29%, adică puterea de cumpărare a scaăzut în luna decembrie cu 2,71%. USL-ul a uitat să le spună românilor de ce în anul 2013, în condiţiile unei creşteri economice de 2,2 ori mai mare faţă de cea prognozată, Guvernul a încasat bani mai puţini la buget cu peste 10 miliarde lei faţă de prevederile bugetare, de ce puterea de cumpărare a românilor în 2013, faţă de 2012 a scăzut cu 4,3% şi de ce s-au redus locurile de muncă în sectorul privat şi tot mai multe firme au intrat în insolvenţă sau s-au radiat.
Am văzut că era necesară reducerea cheltuielilor la nivel local pentru a putea acoperi salarile nesimțite ale unor angajați de la stat care prin veniturile lor de zeci de mii de euro pe lună sfidează realitatea din România, sfidează inclusiv pe oamenii de afaceri, majoritatea dintre ei nici nu pot visa la astfel de câstiguri, dar mai ales sfidează pe cei care muncesc zilnic pentru salariul minim pe economie și castigă 190 de euro pe lună (brut) adică câstigă în 15 ani cât castigă un astfel de bugetar într-o lună (34.779 euro brut pe luna decembrie, preşedintele ASF). În județul Alba în luna decembrie salariul mediu a fost de 1.397 lei, adică 310 euro, deci dacă ar fi să comparăm acesta cu salariile soțiilor sau copiiilor celor din guvernul USL observăm că diferențele sunt enorme, deși încă nimeni nu a reușit să ne explice ce făceau concret acești super oameni, pentru că eu nu am simțit nimic concret și nici nu am auzit să ne fie prezentat vreun raport din care să reiasă clar performanța și rezultatul muncii depuse.
Sumele câștigate de angajații din Autoritatea de Supraveghere Financiară conform articolelor din presă sunt:
Președinte Dan Radu Rușanu; noiembrie 2013 – 37.315 euro, decembrie 2013 – 34.779 euro
Vicepreședinte Daniel Dăianu: noiembrie 2013 – 17.096 euro; decembrie 2013 – 50.946 euro
Laura Elena Chițoiu, soția fostului ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu (PNL): noiembrie 2013 – 11.767 euro; decembrie 2013 – 7.292 euro
Grigoreta Cristina Zgonea, fosta soție a președintelui Camerei Deputaților Zgonea (PSD): noiembrie 2013 – 4.922 euro; decembrie 2013 – 11.144 euro
Aura Gabriela Socol, soția lui Cristian Socol, consilierul premierului Victor Ponta: noiembrie 2013 – 4.922 euro; decembrie 2013 – 11.778 euro
Iulia Luiza Scutaru, soția lui Gheorghe Scutaru, lider grup PNL din Camera Deputaţilor: noiembrie 2013 – 9.456 euro; decembrie 2013 – 5.900 euro
Răzvan Walssopol, soțul primarului Craiovei, Olguța Vasilescu (PSD): noiembrie 2013 – 5.133 euro; decembrie 2013 – 6.422euro
Remus Cătălin Câmpeanu, fiul ministrului Muncii, Maria Câmpeanu PNL, noiembrie 2013- 5. 411euro-decembrie 2013- 5.411 euro
Daniela Motreanu, soția deputatului PNL Dan Motreanu: noiembrie 2013 – 8.256 euro; decembrie 2013 – 4.922 euro
Ana Maria Tudor, fiica vicepremierului Gabriel Oprea (UNPR): noiembrie 2013 – 4.922 euro; decembrie 2013 – 4.922 euro
Oare, cine plătește toate aceste salarii? Oare, cu ce am greșit de trebuie să plătim impozite și taxe mai mari și mai multe din care să fie acoperite aceste sume de domeniul stiințifico-fantasticului.
Dacă Victor Ponta ar fi evitat situaţia catastrofală a încasărilor la buget pe 2013 ar fi avut posibilitatea să reducă contribuţiile sociale cu 5 puncte procentuale, reducerea cotei unice de la 16% la 12% şi revenirea TVA la 19%, măsuri care ar stimula crearea de locuri de muncă şi consumul populaţiei. În schimb, Victor Ponta continuă şi în 2014 cu noi impozite şi taxe care trebuie să scoată din buzunarele românilor aproximativ 5 miliarde de lei, deşi este conştient că va avea mai puţini bani la bugetul statului fiind nevoit să sacrifice din nou investiţiile, blocând multe firme şi reducând locurile de muncă din sectorul privat.
Din păcate creşterea economică nu se regăseşste nici în încasările bugetare, nici în buzunarele românilor! Mai mult decât atât, mediul de afaceri şi românii trebuie să suporte noi impozite şi taxe, cu efecte dezastruoase asupra locurilor de muncă din sectorul privat şi asupra puterii de cumpărare a populaţiei care este într-o continuă scădere.
Ce urmează? O noua lovitură dată tuturor prin această noua taxă de 7 eurocenti aplicată combustibilului , taxa care va determina un val de scumpiri imposibil de evitat pentru că combustibilul se regăsește în prețul fiecărui produs sau fiecarei prestări de serviciu . Impozitul pe construcții speciale va determina o crestere de prețuri atât a mărfurilor cât și a tarifelor la utilități și servicii”, spune Dorin Nistor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
mihai
vineri, 21.02.2014 at 19:27
Maestre, ia spune si mata ce muncesti, cum ai ajuns in postul respectiv, ce rezultate deosebite ai si ce salariu incasezi pentru munca depusa? – asta ca sa fie toata lumea convinsa ca esti acolo pe merit!
...
marți, 25.02.2014 at 18:53
Hotii striga hotii, din nou 🙂