Eveniment
Dosar penal pentru furt de energie electrică la Alba Iulia, după un control la o pensiune și un service auto
Polițiștii din Alba Iulia investighează o nouă sesizare primită de la societatea care furnizează energie electrică, privind un posibil furt de energie, prin branșare ilegală la rețeaua de electricitate, transmite IPJ Alba.
Potrivit sursei citate, sâmbătă, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către reprezentanți ai societății care furnizează energie electrică, cu privire la faptul că, cu ocazia unui control efectuat la o societate comercială din Alba Iulia, unde funcționează un service auto și o pensiune, ar fi fost efectuat un branșament ilegal la coloana electrica amplasată pe un stâlp de beton, astfel că energia electrică consumată nu este înregistrată de contorul societății respective.
Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau ocolirea echipamentelor de măsurare și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News